Premierul și-a anunțat colegii, în ședința conducerii PSD: „Se va reduce TVA la 20% de la 1 iunie”
Surse din PSD au declarat pentru gândul că pesediștii au fost informați de premierul Victor Ponta și de ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici, că s-a decis la nivel guvernamental ca TVA să fie redusă cu 20%, începând cu 1 iunie, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal și cod de procedură fiscală.
Ponta nu a dorit să dea această informație și în conferința de presă de la partid, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD, afirmând că această decizie urmează să fie luată în cursul zilei de azi sau mâine.
„Am discutat despre situația actuală după primul trimestru. Avem o colectare mult peste așteptări a veniturilor la bugetul de stat. Aceasta situație ne permite să mergem mai departe cu ideea de a avea o relaxare fiscală legată de TVA chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului Fiscal înainte la 1 ianuarie”, a afirmat Victor Ponta.
Premierul a precizat că l-a anunțat și pe președintele Iohannis și că în cursul zilei de astăzi se vor termina toate analizele economice pe acest subiect, dar că ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a discutat deja cu partenerii de la FMI.
Ponta: Datele pe trimestrul I indică venituri în plus de 3-3,5 miliarde lei, putem reduce TVA
Datele aferente primului trimestru al acestui an indică o colectare peste așteptări a veniturilor la bugetul de stat, de 3-3,5 miliarde lei în plus față de programul de încasări, ceea ce permite Guvernului să reducă TVA încă din acest an, a precizatpremierul Victor Ponta.
„După primul trimestru, avem o colectare mult peste așteptări a veniturilor la bugetul de stat, cam în jur de 3-3,5 miliarde lei în plus față de ceea ce era prevăzut ca program, și cheltuieli mai mici, iar această situație după primul trimestru ne permite să mergem mai departe cu ideea de a avea o relaxare fiscală legată de TVA chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului Fiscal la 1 ianuarie”.
La finele lunii martie, Ponta afirma că datele estimate pentru trimestrul I indică un excedent bugetar de 1,5 miliarde lei, în condițiile în care construcția bugetară prevedea un deficit de 6 miliarde lei, adăugând că pentru România, țară care vrea să se dezvolte, excedentul bugetar nu este neapărat un lucru bun.
El argumenta astfel că Guvernul are posibilitatea să diminueze cota standard de TVA de la 24% la 20% sau să introducă TVA de 9% pentru produse alimentare de bază, începând cu luna iunie.
Aviz de la Mugur Isărescu
Luni, Ponta a mers la Banca Națională a României (BNR), unde se consultă cu guvernatorul Mugur Isărescu asupra variantelor de reducere a TVA, șeful Guvernului anunțând anterior, la sediul PSD, că vrea să discute cu Isărescu înainte ca, marți, să fie luată o decizie pe această temă.