Premiul cel mare la Loto 6/49 a ajuns la patru milioane de euro

Publicat: 15 02. 2012, 09:55
Actualizat: 25 07. 2012, 21:37

Loteria Română a suplimentat, cu jumătate de milion de lei, fondul de câștiguri al categoriei I de la Loto 6/49 fiind estimat, astfel, la patru milioane de euro.

Seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale Verii va continua în 15 iulie, iar în cazul în care s-ar câștiga la categoria I, acesta ar fi cel mai mare premiu din acest an. Până acum, premiul la categoria I a fost câștigat de patru ori.

La categoriile a II-a și a III-a se vor acorda premii în bani.

Potrivit Loteriei Române, seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale Verii va continua pe toata durata lunii iulie și, pentru fiecare din aceste trageri, fondul de câștiguri al categoriei I va fi suplimentat cu câte 500.000 lei. (Mediafax)