Preot din Prahova, acuzat că a tras DE PĂR o elevă de clasa a treia. Bărbatul este și profesor de RELIGIE
Primarul comunei Lapoș, Dumitru Țîrlea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, vineri, părinții fetei i-au povestit faptul că la ora de religie, preotul paroh, care este și profesor, a tras-o de păr pe copila din clasa a III-a.
„Azi (vineri n.r.) m-au sunat părinții fetei. Au zis că a bătut-o la ora de religie, că i s-a părut părintelui ca l-a înjurat, a tras-o de păr și a ridicat-o. Așa au zis părinții. Părintele e și profesor de religie la noi. O să facem informare la poliție să se ocupe de acest caz. Eu le-am zis să nu o mai lase la ora de religie, că nu e obligatorie”, a declarat Țîrlea.
Primarul a mai spus că a mai avut sesizări din partea cetățenilor cu privire la comportamentul preotului.
„Am întrebat oamenii dacă cunosc astfel de probleme și au zis că au auzit de astfel de întâmplări. Eu din 2012 îl cunosc. Am tot primit sesizări din partea cetățenilor, și a copiilor, am căutat să-i atrag atenția. Se văitau că îi bruschează. Este un om cu care nu se poate discuta și are probleme grave de comportament. Este o rușine pentru localitatea noastră”, a mai spus primarul din Lapoș.
Reprezentanții Poliției Prahova a transmis că în acest caz au fost demarate verificări.