Prima pagină » Coronavirus » Preot ortodox, printre primii europeni vaccinați anti-COVID-19

Preot ortodox, printre primii europeni vaccinați anti-COVID-19

Preot ortodox, printre primii europeni vaccinați anti-COVID-19 / Sursă Foto: Youtube, Captură

Campania de vaccinare anti-COVID-19 a început duminică în toate state Uniunii Europene. Excepție face Ungaria, care a dat startul mai devreme. România a ales ca primii vaccinați să fie medicii și cei din personalul sanitar, dar alte state au avut planuri diferite. În Bulgaria, unul dintre primii vaccinați a fost un preot ortodox.

Un preot, printre primii vaccinați în Bulgaria

Campania de vaccinare din Bulgaria a debutat duminică, la ora 10, simultan în Sofia, Plovdiv şi Bourgasiar. Imaginile au fost transmise live de televiziunea naţională din Bulgaria. Prima persoană care a primit vaccinul în Bulgaria a fost ministrul Sănătății Kostadin Angelov, iar momentul a fost transmis live. L-a urmat un preot ortodox, un medic aflat în prima linie în lupta cu COVID-19 şi o asistentă.

Ministrul bulgar al Sănătății Kostadin Angelov a fost vaccinat la Spitalul Sfânta Anna din Sofia.

„Cred că oamenii de ştiinţă şi-au făcut treaba. Sunt de părere că în curând vom învinge Covid-19. Abia aştept să-mi revăd tatăl în vârstă de 70 de ani fără să mă tem că-l voi infecta”, a afirmat Kostadin Angelov, după imunizare, citat de sofiaglobe.com.

Întrebat cum se simte după vaccin, acesta a răspuns că este bine.

Imediat după ministrul Sănătăţii a fost vaccinat împotriva COVID-19 un preot. Mai exact, episcopul Bisericii Ortodoxe Bulgare Tikhon. Au urmat apoi medicul Rada Prokopova, şeful departamentului Cardiologie din cadrul Clinicii de Medicină Internă şi coordonatorul departamentului anti-COVID-19 din cadrul Spitalului Sfânta Anna din Sofia, şi Ani Kirova, o asistentă din cadrul departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă.

Înainte de a fi imunizate, toate persoanele au semnat că-şi dau consimţământul pentru a fi vaccinate.

La fel ca în România, şi în Bulgaria vaccinarea anti-COVID-19 este gratuită, dar nu şi obligatorie.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și