Presa britanică: „Putin suferă de Parkinson și va renunța la președinția Rusiei”

Publicat: 06 11. 2020, 07:10
Actualizat: 06 11. 2020, 07:16
Presa britanică: „Putin are Parkinson și va renunța la președinția Rusiei”

Presa britanică scrie că președintele rus Vladimir Putin va demisiona în ianuarie 2021, pe fondul suspiciunilor privind diagnosticul său de Parkinson, după apariția unei filmări care a generat temeri cu privire la starea sa de sănătate.

Vladimir Putin ar urma să renunțe la funcția de președinte al Rusiei, în câteva săptămâni sau luni, deoarece ar suferi de Parkinson, scrie Daily Mirror.

Politicianul și fostul ofițer KGB a fost sfătuit să demisioneze din funcția pe care o deține încă din 2012, de către iubita lui gimnastă, Alina Kabeva și cele două fiice ale sale, au declarat surse de la Moscova.

Putin, afectat de Parkinson?

Putin, în vârstă de 68 de ani, apare într-un clip video în care îi tremură picioarele, ținându-se strâns de un scaun. Aceste lucruri au ridicat suspiciuni cu privire la starea sa de sănătate.

În imagini, se pare că lui Putin îi tremură mâna pe stilou și liderul rus ia medicamente pentru durere, au spus analiștii pentru The Sun.

Kabeva, în vârstă de 37 de ani și fiicele lui Putin, Maria Vorontsova, de 35 de ani și Katerina Tikhonova, de 34 de ani, l-au rugat pe președinte să demisioneze, a declarat profesorul Valery Solovei, un cunoscut critic la adresa lui Putin.

„Are o familie, cu mare influență asupra lui. Vrea să predea ștafeta în ianuarie”, a spus profesorul Solovei, adăugând că la Kremlin va fi ales un nou președinte.

Senator pe viață, cu imunitate…pe viață!

Legislația ticluită chiar de Putin l-a făcut pe acesta senator pe viață, cu imunitate pe viață!

Presa rusă de stat (RT) a sugerat că acesta „ar fi un semnal pentru eventuala tranziție de putere”.

Au mai existat și în trecut speculații privind diagnosticul de Parkinson al lui Putin, mișcarea asimetrică a brațului său fiind descrisă drept „mersul pistolarului”, un semn al bolii respective, potrivit British Medical Journal.

Totuși, Putin a cultivat întotdeauna imaginea unui lider de fier, care merge călare, face wrestling și are numeroase alte activități fizice.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitry Peskov, a declarat că speculațiile legate de sănătatea președintelui rus sunt „profund nejustificate”.