Președinta Asociației Caleidoscop, Carmen Secăreanu, a venit la Parchetul instanței supreme
Președinta Asociației Caleidoscop, Carmen Secăreanu, a venit, vineri, la Parchetul instanței supreme pentru a fi audiată în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuț Anghel, unul dintre câinii care l-au mușcat fiind adoptat în 2008 de ONG-ul condus de aceasta.
Carmen Secăreanu a venit la Parchet însoțită de o persoană, cel mai probabil avocatul acesteia, și nu a făcut declarații.
Aceasta fusese citată să se prezinte joi la Parchetul instanței supreme, însă a cerut anchetatorilor să amâne audierea ei pentru vineri, întrucât vrea să își angajeze un avocat.
La Parchetul instanței supreme a venit, cu aproximativ zece minute înaintea lui Carmen Secăreanu, și Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociației Caleidoscop, care în 2008 a semnat, în numele ONG-ului, pentru adoptarea unuia dintre câinii care l-au omorât pe Ionuț Anghel.
Avocatul cu care Lavinia Mirela Nica a venit la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a declarat că aceasta are calitate de martor în dosar și a venit să răspundă înterbărilor anchetatorilor.
Acesta a precizat că este prematur să se vorbească de acuzații, arătând că Lavinia Mirela Nica nu mai este membru al Asociației Caleidoscop.
Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului București, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanței supreme, având în vedere complexitatea cauzei și intensa mediatizare a acesteia.
Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, acesta fiind găsit cu sute de mușcături de câini, pe un teren privat, aparținând unei firme, din apropierea Parcului Tei, în Sectorul 2 al Capitalei.
Anchetatorii vor verifica și dacă au fost respectate dispozițiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.
În acest dosar a fost audiat, miercuri, la Parchetul instanței supreme, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).
Unul dintre câinii care l-au omorât pe Ionuț Anghel fusese sterilizat de ASPA și adoptat de Asociația Caleidoscop pe 24 decembrie 2008.
Răzvan Băncescu a declarat, la ieșirea de la Parchetul instnaței supreme, că nu se simte în niciun fel răspunzător pentru incidentul în urma căruia copilul de patru ani a murit sfâșiat de câini.
Băncescu a precizat că a fost chemat de anchetatori pentru a da declarații în calitate de martor și a adus mai multe documente, întrucât unul dintre câinii care au atacat copilul a fost al ASPA, fiind ulterior adoptat de Asociația Caleidoscop. Acesta a afirmat că, din informațiile sale, Asociația Caleidoscop a adoptat nouă câini de la ASPA.
El a precizat că, până în prezent, nu s-a reușit contactarea reprezentanților Asociației Caleidoscop și nici nu se cunoaște exact care mai este situația acestei organizații pentru protecția animalelor.
Răzvan Băncescu a mai spus că ASPA urmează să facă o centralizare a tuturor câinilor care au fost adoptați de ONG-uri.
Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de mușcături de câini.
Șase câini au fost ridicați în 2 septembrue de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei. Unul dintre aceștia, care avea urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA și adoptat de Fundația Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.
Lavinia Mirela Nica, care a fost membră a Asociației Caleidoscop și a semnat formularul prin care câinele care l-a ucis pe copil a fost adoptat în 2008 de acest ONG, angajându-se să nu îl abandoneze, spune că ceea ce s-a întâmplat a fost un accident, iar ea are conștiința curată, potrivit stirileprotv.ro.