Președinta Înaltei Curți, despre femeia care a șantajat-o: Nu voi tolera și nu voi ceda șantajelor!
„Am cunoscut-o, dar nu foarte îndeaproape. Ea lucra la cabinetul soțului meu. (…) Cu ani de zile în urmă i-a fost prezentată soțului meu ca fiind o persoană căreia i-a fost restructurat locul unde lucra domnia sa, o persoană care nu este căsătorită, care are doi copii și care se află într-o situație familială grea. Soțul meu (…), în general față de copii, poate determinat și de faptul că mama lui a murit când el avea șapte ani, a manifestat întotdeauna înțelegere și întotdeauna a dat copiilor care i se părea că sunt în nevoie”, a spus judecătoarea Livia Stanciu, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a precizat că procurorii anticorupție urmează să stabilească motivele pentru care femeia din Galați a șantajat-o.
Magistratul a adăugat că femeia a crezut că dacă o va amenința cu un scandal mediatic, va reuși să obțină suma de 20.000 de euro. Livia Stanciu a spus că nu poate tolera o astfel de atitudine.
„Cred că femeia aceasta a crezut că dacă mă amenință cu un scandal public în virtutea funcției pe care o dețin, de președinte al ICCJ, voi ceda șantajului pe care l-a exercitat asupra mea și că mă va intimida. Vreau să vă spun că tocmai datorită acestei funcții pe care o dețin și pe care o exercit cu toată responsabilitatea nu voi accepta. Nu am putut tolera atunci și vă spun clar că nu voi tolera niciodată și îi voi îndemna pe toți care s-ar afla vreodată într-o astfel de situație să nu cedeze șantajelor de genul acestora”, a declarat Livia Stanciu.
Președintele instanței supreme a mai spus că, inițial, și-a manifestat disponibilitatea de a-i returna cei 20.000 de euro, însă pe parcurs și-a dat seama că femeia nu i-a putut prezenta în mod concret modul în care soțul ei a ajuns să-i datoreze această sumă de bani.
„Această doamnă, care a lucrat la cabinetul soțului meu, decedat în urmă cu trei ani și jumătate, m-a apelat spunându-mi că soțul meu ar avea o datorie de 20.000 de euro la dumneaei. Desigur că am manifestat inițial toată disponibilitatea pentru a clarifica această situație, deși mi s-a părut absurdă după trei ani și jumătate. I-am solicitat să-mi furnizeze date concrete ce reprezintă suma respectivă. Mi-a comunicat că aceasta ar reprezenta contracte de asistență juridică care nu au fost onorate de soțul meu ca urmare a decesului acestuia. I-am cerut din nou cu insistență, în acea discuție, să-mi prezinte elemente concrete cu privire la situația respectivă. În mai multe rânduri, în discuție, a evitat. În finalul ei m-a amenințat că dacă nu îi dau suma de 20.000 de euro va întreprinde acțiuni de defăimare a mea și că nu o să fie pe placul președintelui ICCJ”, a mai spus Livia Stanciu.
Femeia care ar fi șantajat-o pe judecătoarea Livia Stanciu a fost reținută, în noaptea de luni spre marți, de procurorii anticorupție, ea urmând să fie prezentată Tribunalului București, cu propunere de arestare preventive pentru 30 de zile.
Procurorii arată, în ordonanța de reținere, că în perioada aprilie – 3 iunie, Mariana Rarinca ar fi amenințat-o pe președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, „cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial”.
„Mai mult, inculpata a amenințat persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post de televiziune) a unor date compromițătoare despre aceasta și familia acesteia, susținând că deține înscrisuri și alte mijloace de probă cu care își poate proba afirmațiile”, a precizat DNA.
În schimbul nedivulgării către presă a acestor informații presupus compromițătoare, Mariana Rarinca i-ar fi cerut judecătoarei Livia Stanciu 20.000 de euro, într-o convorbire telefonică.
Mariana Rarinca a fost dusă la audieri la DNA în urma unor percheziții care au avut loc luni, în municipiul Galați, dintre care una la punctul de lucru al unui agent economic.
Tribunalul București urmează să decidă dacă Mariana Rarinca va fi arestată preventiv pentru 30 de zile, la propunerea procurorilor anticorupție.
În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații