Președintele cere VERIFICAREA modului în care s-a acționat în cazul PESTEI PORCINE. Iohannis acuză guvernul de INCOMPETENȚĂ
„Președintele României, Klaus Iohannis, solicită verificarea de către instituțiile abilitate a modului în care autoritățile responsabile, reunite în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control și prevenție a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), așa cum sunt acestea prevăzute în Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016. Președintele României atrage atenția Guvernului și Prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să și-o asume în legătură cu ineficiența măsurilor de stopare a răspândirii virusului PPA. Luarea de măsuri tardive, necoordonate și insuficiente în raport cu nevoile și situația din teren, au reprezentat factori esențiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic românesc” se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Președintele Klaus Iohannis mai arată că autoritățile, atât cele centrale cât și cele locale, sunt depășite de situație, în condițiile în care în țara noastră s-a înregistrat cea mai rapidă creștere a numărului de focare dintre toate țările europene afectate în prezent.
„Încă de la începutul anului 2017, Executivul ar fi trebuit să adopte măsurile destinate prevenirii pestei porcine africane. Încă din februarie 2017 au fost primite avertizări clare legate de riscurile răspândirii PPA în România, ca urmare a auditului efectuat de către Direcția Generală de Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene, fiind semnalate serioase deficiențe la nivelul deciziilor și acțiunilor autorităților. Evaluările specialiștilor indică faptul că ANSVSA a tratat cu superficialitate propunerile consemnate în analiza de risc a Comisiei Europene, fără să fi procedat la aplicarea promptă a măsurilor etapizate, prevăzute în Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane. Reprezintă cel puțin o dovadă de incompetență faptul că ANSVSA, instituție aflată în subordinea directă a Prim-ministrului, nu a demonstrat eficiență în privința măsurilor prin care să fie asigurată frontiera de biosecuritate necesară blocării răspândirii virusului în teritoriul național. Aceste măsuri erau imperative odată ce au fost confirmate primele focare de PPA, în localități din Delta Dunării, în prima parte a anului 2018” mai arată sursa citată.
Klaus Iohannis mai spune că evaluările experților arată că răspândirea virusului a avut la bază neimplicarea corespunzătoare a autorităților, un lanț de erori, indecizii dar și aplicarea necorespunzătoare a regulamentelor.
„O altă deficiență majoră constă în absența unei campanii serioase de informare și conștientizare a populației și a crescătorilor de porcine. Această campanie trebuia declanșată încă din anul 2017, odată cu constatarea virusului PPA în județul Satu-Mare, astfel încât să fie conștientizate riscurile și gravitatea răspândirii PPA. În lipsa acestei campanii timpurii de informare, mai ales a populației din mediul rural, evenimentele din ultimele săptămâni au produs panică și au creat o stare de neîncredere a oamenilor în deciziile autorităților, situație care a contribuit la favorizarea răspândirii acestui virus. Pagubele imense lăsate în urmă de răspândirea pestei porcine africane puteau fi evitate dacă Guvernul nu ar fi arătat incompetență și lipsă de responsabilitate în privința consecințelor dramatice ale răspândirii PPA” mai transmite președintele Klaus Iohannis.