Președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, rămâne internat în Secția de Terapie Intensivă coronarieni, continuă investigațiile și urmează tratamentul prescris, a declarat, miercuri, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, Bogdan Oprița.
„Starea pacientului este staționară. Este în investigații și continuă tratamentul”, a spus medicul Bogdan Oprița.
Constantin Nicolescu – căruia i s-a făcut rău după ce procurorii anticorupție l-au convocat pentru o audiere – a fost adus, marți seară, de la Spitalul Județean din Pitești la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, fiind internat la Secția de Terapie Intensivă coronarieni, întrucât nu este necesară vreo intervenție chirurgicală, a spus Bogdan Oprița.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Argeș a fost diagnosticat cu sindrom coronarian acut, în urma investigațiilor făcute la Unitatea de Primiri Urgențe, a precizat Oprița.
Inițial, Constantin Nicolescu a fost dus în Clinica de chirurgie cardiovasculară, condusă de medicul Șerban Brădișteanu, însă întrucât nu este necesar să fie operat, președintele CJ Argeș a fost dus la Secția de Terapie Intensivă coronarieni.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Pitești, Marius Pascu, declarat că starea lui Nicolescu este stabilă, iar decizia de transfer la Spitalul Floreasca din Capitală a fost luată pentru ca acesta să poată beneficia de investigații suplimentare, întrucât la unitatea piteșteană nu se pot face anumite analize.
„Decizia de tranfer a fost luată de conducerea spitatului, împreună cu cardiologul de gardă și cu medicii implicați în evaluarea pacientului. Starea pacientului nu s-a înrăutățit din punct de vedere clinic, dar s-au modificat niște parametri biochimici în electrocardiogramă”, a precizat Pascu.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a ajuns, marți dimineață, în jurul orei 9.00, la DNA Pitești, fiind citat de procurori pentru a-i fi prezentate învinuirile într-un nou dosar privind fraude cu fonduri europene. După aproximativ 30 de minute, la DNA Pitești a fost solicitată o ambulanță, iar la scurt timp echipajul medical l-a scos pe Nicolescu din sediul DNA pe o targă, președintele CJ Argeș fiind dus la Spitalul Județean din Pitești și după câteva ore transferat la Spitalul Floreasca.
Marți, DNA a anunțat că procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Constantin Nicolescu și a altor 11 persoane, pentru fraude cu fonduri Phare de peste 1,2 milioane de euro, în cazul construcției podului de la Căteasca.
În 18 mai, președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată într-un alt dosar, de către procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unități de învățământ, în baza unor acte false.
În acest caz, în 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupție l-au reținut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeș a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunțarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău la Tribunalul Argeș.
Nicolescu a fost transportat atunci cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, după care a fost transferat la Spitalul Floreasca din București, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis.
Echipa medicală multidisciplinară care l-a tratat pe Nicolescu a stabilit că acesta a suferit, în 27 ianuarie, un accident vascular cerebral ischemic, diagnosticul complex incluzând și referiri la un sindrom coronariar acut și la multiple stenoze arteriale, ca efect al hipertensiunii și dislipidemiei.
Constantin Nicolescu a fost operat pe cord deschis în 30 ianuarie. Medicul Șerban Brădișteanu, cel care l-a operat pe Nicolescu, a spus că intervenția a fost una de revascularizare miocardică completă pe cord deschis, în care s-au făcut grefe de artere și de vene din spatele sternului și de la picioare.
În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgență Floreasca din București în 18 februarie.
Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeș, iar la alegerile din 10 iunie a câștigat al treilea mandat la șefia Consiliului Județean.