Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, acuzat de trafic de influență: Dosarul a pornit, probabil, de la dușmănii. Știți legea pensiilor, cu număratul de trei ori
Președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a plecat de la instanța supremă, însoțit de un cadru medical care îi ținea o perfuzie, în jurul orei 15.50, după ce i-a expirat ordonanța de reținere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare.
Cosma a spus, la ieșirea din sala de judecată, că are tensiune arterială 18 și că trebuie să se întoarcă la spital.
Întrebat despre acuzațiile din dosarul în care a fost reținut, Cosma a spus: „Este un dosar penal cu două capete de acuzare. O să le lămurim, o să le demontăm”.
Întrebat dacă îi cunoaște pe Răzvan Alexe și Marcel Păvăleanu, președintele CJ Prahova a spus că îi știe. În cazul lui Alexe, Cosma a spus că „a fost șef de cabinet în Bucuești, la deputatul Răzvan Țurea”.
Întrebat cum îi caracterizează pe cei doi, Cosma a spus: „Eu sunt dintr-o generație, ei din alta, nu știu cum să-i caracterizez”.
Întrebat de la ce crede că i se trage acest dosar, Cosma a arătat că ar putea fi vorba de unele „dușmănii”, iar solicitat să precizeze din partea cui, a spus: „A cui a fost județul Prahova până în 2012. Păi nu știți legea pensiilor cu număratul de trei ori ? De la mai mulți, care nu mai au răbdare să duc mandatul ăsta până la capăt. Nu-i știu, sunt denunțători, sunt martori sub acoperire”, lăsând să se înțeleagă că face referire la fostul președinte al Camerei Deputaților Roberta Anastase.
Întrebat în legătură cu contractele în legătură cu care este vizat în acest dosar, președintele CJ Prahova a spus: „Alte prostii!… Povești de adormit copiii”.
Cosma a fost adus miercuri, la ora 12.00, cu ambulanța de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde s-a judecat cererea procurorilor de arestare preventivă pentru corupție, el fiind însoțit de mai multe cadre medicale și având o perfuzie la o mână.
Propunerea de arestare preventivă a lui Cosma a fost formulată de procurorii DNA, care l-au reținut marți, sub acuzația de trafic de influență.
În același dosar, procurorii anticorupție l-au reținut marți, pentru luare de mită și abuz în serviciu, pe Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, ce avea în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice. Procurorii au cerut ICCJ și arestarea preventivă a acestuia.
Comisia de medici cardiologi de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești care l-au consultat pe Mircea Cosma a decis că acesta poate fi externat petnru a fi dus la instanța supremă, recomandarea fiind ca șeful CJ Prahova să fie transferat la Spitalul Penitenciar Jilava, în cazul în care va fi arestat.
Marți, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost reținut de procurorii DNA pentru fapte de corupție, iar ulterior, pentru că avea tensiune foarte mare, a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, unde a fost internat în secția de Cardiologie.
În dosarul în care a fost reținut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influență și împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, a transmis, marți, ministrului Justiției referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviințarea arestării preventive a acestuia.
Vlad și Mircea Cosma sunt urmăriți penal pentru trafic de influență, fiind acuzați de DNA că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanții unor societăți comerciale, denunțători în cauză.
„Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societățile respective să obțină de la instituția publică lucrări și servicii curente supraevaluate, de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă, dar și decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înțelegerilor cu cei doi inculpați”, susțin procurorii DNA.
Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că președintele CJ Prahova și fiul acestuia sunt vizați de procurorii anticorupție în dosarul în care este arestat preventiv Răzvan Alexe, denunțat pentru trafic de influență de către un om de afaceri care are contracte cu CJ Prahova. Alexe este cunoscut drept un apropiat al conducerii CJ Prahova și ca prieten al deputatului Vlad Cosma.
Răzvan Alexe este inculpat, alături de fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu și de alte persoane, în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro, prin achiziții și livrări de mărfuri și servicii făcute prin aproximativ 60 de societăți comerciale din București și județul Prahova, unele de tip „fantomă”. În același dosar sunt urmărite penale și firmele Marconstruct și Star T&D, alături de alte peste o sută de companii, între care Parcul Industrial Ploiești, deținut de Consiliul Județean Prahova, Roșia Montană Gold Corporation și Tehnologica Radion.
Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova. El a deținut această funcție în perioada 2000 – 2004, fiind ales atunci de membrii Consiliului Județean în urma înțelegerilor politice. În mandatul 2004 – 2008, când președinte al CJ Prahova a fost Florin Anghel, reprezentant al PC, Cosma a fost ales vicepreședinte al CJ Prahova, funcție din care a demisionat, rămânând consilier județean. După o perioadă în care nu s-a aflat în prim-planul politicii locale, în august 2009 Mircea Cosma a preluat conducerea organizației Prahova a PSD, înlăturându-l din această funcție pe fostul ministru de interne Marian Săniuță, care din momentul congresului în care Cosma a fost ales nu s-a mai implicat în activitatea PSD, ulterior demisionând din acest partid. La alegerile din 2012, Cosma a fost reales președinte al CJ Prahova.
De asemenea, Mircea Cosma este vicepreședinte al PSD la nivel național.