Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, audiat la DNA
Marian Oprișan a spus, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că nu există niciun prejudiciu în dosarul în care este judecat și că pot veni și cinci milioane de alți specialiști care să facă expertiza în dosarul său, pentru că toți vor constata că rezultatul „nespecialistului DNA” este unul eronat.
Președintele CJ Vrancea a mai spus că este nevinovat și că nu a încălcat niciodată legile.
Oprișan a precizat avea dreptul să își aleagă un expert parte, în paralel cu expertul desemnat de instanță, aceasta fiind o etapă procedurală legală, prevăzută de normele de procedură penală.
Tribunalul București a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a expertelor contabile Ileana Roxana Cernea (Pintea) și Elena Valentina Mușuroiu, acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpații din dosarul de corupție al lui Marian Oprișan.
Procurorii DNA au arătat, în referatul cu propunerea de arestare a celor două experte, că președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, se informa „îndeaproape” de modul în care decurge realizarea expertizei, fiind direct interesat în diminuarea sau excluderea prejudiciului reținut în sarcina sa și „manifestându-se deranjat de exprimarea în documentul oficial a vreunei poziții apte să-i pericliteze obținerea unei soluții favorabile”.
„Marian Oprișan a aflat că expertul Liviu Macovei (expert parte al lui Valeriu Iacob, inculpat în dosar, n.r.), expertul consilier, și-ar fi exprimat, cu ocazia întâlnirii de la Cluj, o opinie contrară opiniei expertei Mușuroiu în legătură cu obiectivul nr. 1 al expertizei, și acest lucru îl deranja”, au scris procurorii în documentul citat.
Președintele CJ Vrancea a declarat că „alegațiile” procurorului despre el nu corespund realității, precizând că pe experta Ileana Cernea a văzut-o o singură dată, la instanță, iar cu Elena Mușuroiu s-a întâlnit de două ori, când au semnat contractul și când i-a prezentat dosarul.
Marian Oprișan a spus că nu se informa despre realizarea expertizei în dosarul său, așa cum susține procurorul care a întocmit referatul cu propunerea de arestare a celor două experte, arătând totodată că este „o chestiune de normalitate”că este interesat de excluderea prejudiciului, pentru că dosarul său este primul dosar politic fabricat începând din 2005.
„Alegațiile domnului procuror care a întocmit referatul, pentru cele două experte, despre mine, nu corespund realității. Și când spune că sunt interesat de excluderea prejudiciului din dosar, este chiar o chestiune de normalitate, pentru că eu chiar sunt interesat să se excludă prejudiciul din dosarul meu penal, pentru că este primul dosar penal eminamente politic fabricat în România începând din 2005 la ordinul direct, am probe, al lui Traian Băsescu”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea, pentru MEDIAFAX.
Marian Oprișan a precizat că pe experta Roxana Cernea (Pintea) a văzut-o o singură dată, când a fost desemnată, în sala de judecată, și nu a vorbit niciodată cu aceasta.
În ceea ce privește discuțiile cu experta propusă de el, Elena Valentina Mușuroiu, președintele CJ Vrancea a spus că s-a întâlnit cu aceasta la semnarea contractului și încă o dată, la Focșani, când i-a prezentat dosarul său.
„Absolut tot ce ține de ceea ce nu ține de mine, nu mă privește. Cum își organizează experții timpul, ce decizii au luat ei, cum au lucrat, pe mine nu m-a privit”, a adăugat Oprișan.
Procurorii au arătat, în referatul în care au cerut arestarea preventivă a celor două experte, acuzate de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual, respectiv complicitate la favorizarea făptuitorului și complicitate la abuz în serviciu, că magistratul de la Judecătoria Cluj-Napoca la care se află spre soluționare dosarul lui Marian Oprișan a încuviințat, în 10 iulie 2014, efectuarea unei expertize financiar-contabile, în care trebuia să se stabilească, printre altele: pentru fiecare drum comunal, documentele justificative în baza cărora CJ Vrancea a plătit contravaloarea lucrărilor de pietruire executate; dacă sumele plătite societăților ce au executat lucrările la drumurile comunale au fost evidențiate în contabilitatea CJ Vrancea; dacă s-a produs un prejudiciu bugetului CJ Vrancea ori bugetului statului, ca urmare a lucrărilor la drumurile comunale; dacă plățile efectuate de CJ Vrancea pentru achiziționarea complexului Căprioara s-au făcut în baza unor documente justificative legal întocmite și dacă aceste plăți au fost evidențiate corespunzător în contabilitate Consiliului Județean; dacă plățile efectuate pentru întreținerea și funcționarea hotelului Rucăr și a complexului Hanul dintre Vii s-au efectuat pe bază de documente justificative și dacă aceste sume au fost evidențiate corect în contabilitatea CJ; dacă în perioada 2003-2004, hotelul Rucăr și complexul Hanul dintre Vii puteau obține venituri legale din activități de turism.
Tot la acel termen de judecată a fost desemnată să efectueze expertiza Ileana Roxana Cernea (Pintilie), aleasă aleatoriu din lista de experți contabili autorizați.
Ulterior, la termenul de judecată din 25 septembrie 2014, instanța a încuviințat cererea formulată de avocatul lui Marian Oprișan de înlocuire a expertului inițial recomandat, cu expertul Elena Valentina Mușuroiu.
Expertiza financiar-contabilă trebuia făcută de Ileana Roxana Cernea, însă aceasta a fost de acord ca Elena Valentina Mușuroiu „să întocmească raportul, de asemenea manieră încât să servească intereselor judiciare ale inculpaților interesați direct de concluziile expertizei, fără a avea niciun fel de contribuție la conceperea și redactarea raportului”.
În dimineața zilei de 9 ianuarie, a fost înregistrat la Judecătorie raportul de expertiză contabilă întocmit de Mușuroiu și semnat de Cernea și Macovei, din care rezultă că, prin faptele inculpaților cercetați în dosarul lui Marian Oprișan, nu s-a creat niciun fel de prejudiciu.
În dosar este urmărit penal și expertul Liviu Macovei, pentru complicitate la abuz în serviciu. Acesta este acuzat că a acceptat să semneze raportul de expertiză financiar-contabilă, conștientizând că nu a fost întocmit de către expertul desemnat de instanță – Ileana Cernea – și că, în acest mod, se încalcă prevederile legale și totodată se aduce atingere dreptului părților vătămate din dosar la desfășurarea procesului în mod echitabil.
La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprișan (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpați vicepreședintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcției Economice, Ion Costeanu, directorul Direcției Tehnice, Liviu Rusu, fost șef Serviciu Drumuri și Poduri din Direcția Tehnică a Consiliului Județean.
Procurorii au susținut că o comisie de licitație de la Consiliul Județean, numită de Marian Oprișan, ar fi încredințat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, virați de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului unor firme neeligibile. Alte acuzații se refereau la achiziția corpului de clădiri de la „Căprioara” și la sumele cheltuite pentru întreținerea unităților de protocol Vila „Rucăr” și „Hanul dintre Vii”, situate în localitățile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreținerea cărora Consiliul Județean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.
Dosarul a fost strămutat de mai multe ori la diferite instanțe, iar din 7 iulie 2010 se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.