Președintele CNAS, Doru Bădescu, a fost avansat în gradul de chestor de poliție prin decret prezidențial
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, comisar șef de poliție dr. Doru Bădescu, a fost avansat în gradul profesional de chestor de poliție prin decret prezidențial nr. 573 din 28 mai 2013, semnat de către președinte României Traian Băsescu.
Doru Bădescu a fost directorul general al Spitalului de Urgență „Dimitrie Gerota” din București înainte de a fi numit președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în luna mai a anului trecut, prin decizie a premierului Victor Ponta.
Dr. Bădescu a preluat postul rămas vacant după ce Lucian Duță a demisionat de la CNAS, la scurt timp după instalarea Guvernului Ponta.
Doctorul Doru Bădescu, având rangul de comisarul-șef de poliție în sistemul medical al Ministerului Administrației și Internelor, a fost transferat la Spitalul „Dimitrie Gerota” de la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu „Nicolae Kretzulescu” București prin decizie semnată la finele anului trecut de către ministrul de resort de atunci, Traian Igaș.
Presa a relatat că prin cabinetul medical al lui Doru Bădescu au trecut „cei mai mediatizați arestați”, printre care Răzvan Temeșan, Miron Cozma, Ioana Maria Vlas și Marian Iancu, potrivit Mediafax.