Prima pagină » Știri » Președintele Consiliului Județean Ialomița a fost reținut de DNA

Președintele Consiliului Județean Ialomița a fost reținut de DNA

Președintele Consiliului Județean Ialomița a fost reținut de DNA
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost reținut de procurorii DNA. Acesta este acuzat de mai multe infracțiuni de corupție, printre care una de luare de mită și folosirea influenței de lider politic.

Potrivit DNA, președintele CJ este suspectat că și-ar fi folosit influența pentru a obține contracte sau diverse beneficii nejustificate pentru terți. DNA susține că șeful CJ ar fi suspect de următoarele infracțiuni: luare de mită, două infracțiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Într-un comunicat de presă, DNA redă și faptele pe care le-ar fi comis Ciupercă.

Redăm mai jos comunicatul DNA.

„În luna ianuarie 2014, Ciupercă Vasile Silvian și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, și anume asigurarea postului de manager interimar  în cadrul Spitalului județean Ialomița

În perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea unui control, de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, l-a determinat pe un consilier din cadrul ministerului să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității. Astfel, au fost eliminate din cuprinsul acestui raport dispoziții și pasaje ce ar fi dus la sesizarea organelor de urmărire penală, aducând-se atingere activității de control al Ministerului Sănătății și încrederii publice.

În perioada martie-aprilie 2014, l-a determinat pe același consilier, să întocmească, în fals, raportul de control, prin omisiunea, cu știință, de a însera anumite împrejurări care ar fi putut duce la tragerea la răspundere penală, disciplinară sau administrativă a celor supuși controlului

În perioada decembrie 2013-iulie 2014, i-a determinat pe suspecții Mușat Liviu Gabriel, președinte al A.D.R. Sud Muntenia, Vișan Mariana, director adjunct în cadrul aceleiași instituții și un expert de la aceeași agenție, să-și îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul amânării nejustificate a vizitelor de monitorizare la beneficiarii unor proiect cu finanțare europeană, între care Trandafir Elena Corina, beneficiar și/sau consultant în proiecte depuse la A.D.R. SUD MUNTENIA. Astfel, s-a evitat ca beneficiarii acestor proiecte să suporte corecții financiare în sumă de aproximativ 42.000 lei.

În perioada aprilie-mai 2014, abuzând de prerogativele funcției sale, având un ascendent asupra subordonaților săi, i-a determinat pe membrii Comisiei de licitație din cadrul C.J. Ialomița, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul atribuirii, în mod nelegal, a contractului de concesiune unei societăți SC GREEN HARVEST SRL (ofertant clasat pe locul 2), și a încheiat cu această societate contractul de concesiune,  producând astfel o prejudiciu bugetului C.J. Ialomița de aproximativ-6.939.216,2 lei ( pe toată durata contractului de 35 de ani) echivalent euro 1.577.000 euro.

În perioada 2010-2014, și-a folosit influența și autoritatea conferite de funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița și de funcția de președinte al unui partid, filiala Ialomița, în scopul obținerii pentru SC CONSULT INVEST SRL, reprezentată de Trandafir Corina Elena, de contracte de consultanță și servicii de proiectare oneroase cu primăriile comunale de pe raza județului Ialomița, contracte încheiate cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr.34/2006,

În  perioada aprilie-mai 2014, împreună cu suspectul Vâlcan Cezar Gheorghe, președinte al Direcției Achiziții și Patrimoniu, abuzând de funcția deținută de președinte al C.J. Ialomița, a pretins suma de 5.000 de lei și a primit suma de 3.000 de lei de la o persoană, în schimbul prelungirii termenului unui contract de concesiune încheiat de Consiliul Județean Ialomița, cu titlu de sponsorizare a Muzeului Județean Ialomița, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Ialomița

În anul 2014, cunoscând faptul că SC ULTEX SA, era în procedura falimentului și nu putea, în mod legal, să încheie noi contracte, a solicitat unor reprezentanți ai societății respective să încheie, în fals, un contract de sponsorizare (ulei) a Liceului Teologic ” Ioan Gură de Aur”, cu o dată anterioară ( antedatat) și să facă astfel, donația de ulei către liceul teologic”. (Sursa: comunicat DNA)

Autor

Citește și