Prima pagină » Știri » Președintele Federației Române de Lupte, vizat într-un dosar de tentativă de omor

Președintele Federației Române de Lupte, vizat într-un dosar de tentativă de omor

Președintele Federației Române de Lupte, vizat într-un dosar de tentativă de omor
Polițiștii și procurorii bucureșteni au făcut joi 20 de percheziții, într-un dosar de tentativă de omor în care sunt vizate mai multe persoane, printre care și președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, potrivit unor surse din Poliție.

„În această dimineață, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul grupuri infracționale violente din cadrul Poliției Capitalei, efectuează 20 de percheziții domiciliare, inclusiv la sediile a două societăți comerciale, urmând a fi puse în executare 26 de mandate de aducere”, se arată într-un comunicat de presă comun al celor două instituții.

Potrivit unor surse din Poliție, în anchetă ar fi vizate mai multe persoane, printre care și președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, suspectat că ar fi constituit o grupare infracțională violentă, cu ajutorul unor bodyguarzi, pe care i-ar fi plătit și cărora le asigura, la nevoie, cazare în București. Sursele citate au precizat că Răzvan Pîrcălabu ar fi încercat, prin intermediul acestor bodyguarzi, să se impună în lumea interlopă prin acte de violență.

Perchezițiile vizează și restaurantul Hanul Drumețului, din Sectorul 6, dar și sediul firmei Drumețul Guard, societăți care ar fi controlate de Pîrcălabu, au precizat sursele citate.

Conform surselor citate, președintele Federației Române de Lupte este suspectat de implicare într-un dosar de tentativă de omor în cazul unui scandal care a avut loc la începutul lunii februarie, la Hanul Drumețului, căruia i-au căzut victime trei persoane membri ai clanului interlop Mogoș, din sectorul 2 al Capitalei.

În noaptea în care s-a produs incidentul, Mogoș ar fi avut un conflict cu un bărbat despre care anchetatorii susțin că ar fi fost șoferul lui Cristian Borcea. În urma acestui conflict, trei persoane care se aflau cu Mogoș au fost bătute, una dintre victime fiind ulterior operată pe creier de două ori, din cauza unor hematoame.

Polițiștii au demarat o anchetă la câteva zile după producerea incidentului, iar care atunci când au mers să ridice imaginile surprinse de camerele de supraveghere au constat că momentele care surprindeau scandalul fuseseră șterse. Ulterior au fost audiate mai multe persoane, însă ancheta a avansat cu dificultate, în condițiile în care ar fi fost dificil de stabilit care au fost persoanele de serviciu în noaptea incidentului, au precizat sursele citate.

Cu o zi înainte ca cei trei membri ai grupării Mogoș să fie bătuți cu bâtele de bodyguarzii de la Hanul Drumețului, în același local a fost bătut crunt și un jucător profesionist de poker.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că, la scurt timp după cele două incidente, Răzvan Pîrcălabu, care este ofițer MApN, a fost avansat la gradul de maior și chiar la un moment dat s-ar fi prezentat în fața polițiștilor în uniformă militară.

Pentru acțiunea de joi au fost mobilizați 200 de polițiști bucureșteni și 10 procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Acțiunea a fost sprijinită de Serviciul Român de Informații, Direcția de Informații și Protecție Internă și Direcția Operațiuni Speciale din IGPR.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și