Prima pagină » Știri » Președintele Iohannis, somat să explice cum au fost verificați magistrații

Președintele Iohannis, somat să explice cum au fost verificați magistrații

Președintele Iohannis, somat să explice cum au fost verificați magistrații
Președintele Iohannis, somat să explice cum au fost verificați magistrații

„În lumina noilor declarații potrivit cărora CSAT nu are capacitatea să verifice dacă există agenți acoperiți ai serviciilor secrete printre magistrați, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită publicarea de îndată a deciziei CSAT în baza căreia Președinția României a anunțat, pe data de 18 ianuarie, că s-au făcut verificări și «nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații» în justiție”, arată UNJR într-un comunicat transmis, marți, agenției MEDIAFAX.

De asemenea, UNJR îi solicită președintelui Klaus Iohannis lămuriri publice privind procedura urmată de CSAT, care a condus la comunicatul Președinției că nu există ofițeri acoperiți în justiție, în condițiile în care șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, a afirmat, după ce acest răspuns a fost făcut public, că CSAT nu are instrumente la dispoziție pentru a verifica declarațiile date de magistrați.

În acest context, Uniunea Națională a Judecătorilor din România consideră că afirmația lui Mihalache contrazice flagrant comunicatul Președinției.

„Dacă Președinția afirmă că «în urma verificărilor efectuate de către instituțiile abilitate s-a constatat că […] nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații» în justiție, domnul Mihalache ne-a spus azi că «răspunsul instituțiilor acesta a fost: nu există capacități proprii ale CSAT de a umbla după ofițerii acoperiți. (…) Am anumite dubii asupra acestei proceduri, dar acesta a fost răspunsul instituțiilor statului.» Ca atare, pe o voce ni se spune că s-au făcut verificări, pe alta ni se spune că nu există capacități de a face verificări. Dubiile exprimate public de un oficial de asemenea grad vis a vis de capacitatea CSAT de a face verificări efective nu fac altceva decât să sporească confuzia și suspiciunile în spațiul public că justiția este influențată de serviciile secrete, fapt ce contravine principiilor fundamentale ale democrației”, spune UNJR.

În acest context, UNJR solicită o poziție publică oficială a Președinției României și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a explica procedura pe care au urmat-o pentru a face aceste verificări.

„Finalizarea tuturor demersurilor pentru transparentizarea relației dintre serviciile secrete și justiție este un imperativ absolut pentru a consolida încrederea în justiție și a avea garanția independenței sale. Fără o justiție independentă nu poate exista stat de drept”, arată UNJR.

Admnistrația Prezidențială a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că CSAT a verificat magistrații și că în rândul acestora nu sunt ofițeri acoperiți sau colaboratori ai serviciilor. Verificarea a fost dispusă de președintele Klaus Iohannis, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Președintele Uniunii Judecătorilor din România, Dana Gârbovan, declara, citată de presa centrală, că Uniunea a solicitat ca deciziile CSAT referitoare la relația dintre serviciile de informații și Justiție să fie făcute publice, dar și atribuțiile acestor servicii în domeniul combaterii infracționalității, inclusiv în ceea ce privește combaterea corupției și lupta împotriva crimei organizate. Ea a susținut că atat timp cât nu a primit răspuns la această solicitare, ia în calcul posibilitatea de a da în judecată CSAT.

Șeful cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache, a declarat, marți, că intenția Uniunii Naționale a Judecătorilor din România de a da în judecată CSAT în problema relației dintre justiție și servicii este „hazardată”, el afirmând că CSAT este abilitat prin lege să dispună verificarea magistraților.

„Mi se pare puțin hazardat și am sentimentul că cineva este într-o campanie electorală în Justiție prin această temă. Există obligația legală, nu noi am introdus-o, cred că (a fost prevăzut de lege-n.r.) în anul 2005 sau 2006 ca CSAT să verifice aceste lucruri”, a declarat Dan Mihalache, prezent la o dezbatere privind reprezentarea femeilor în politică, organizată de PNL.

Pe de altă parte, Dan Mihalache a afirmat că această atribuție a CSAT ar trebui regândită.

„Dacă mă întrebați pe mine este puțin complicat. Nu văd aici foarte bine rolul CSAT și poate într-o zi această prevedere ar trebui regândită pentru că CSAT nu are instrumente la dispoziție pentru a verifica 23.000 de magistrați”, a explicat Mihalache.

Potrivit lui Dan Mihalache, CSAT poate doar să trimită declarațiile pe proprie răspundere catre instituțiile abilitate pentru a vedea dacă în rândul judecătorilor sunt și ofițeri acoperiți.

„Răspunsul institițiilor acesta fost (nu există ofițeri acoperiți în rândul judecătorilor-n.r.)”, apreciind că CSAT nu are capacități proprii pentru a „umbla după ofițeri acoperiți”. Dan Mihalache a afirmat că are „anumite dubii asupra acestei proceduri”, însă, „acesta a fost răspunsul instuțiilor statului”.

În mai 2015, CSM a decis sesizarea CSAT pentru a verifica dacă în rândul magistraților există agenți sau colaboratori ai serviciilor de informații. Plenul CSM a luat această decizie la solicitarea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, care a cerut să fie făcute demersurile necesare pentru verificarea și eliminarea din rândul magistraților a eventualilor colaboratori ai serviciilor secrete.

Citește și