Președintele Iohannis va face o vizită oficială în Spania
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, vizita constituie „un moment de referință al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind, totodată, primul contact oficial la nivel de șef de stat” între Klaus Iohannis și Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iulie 2014.
Programul vizitei include primirea, luni, președintelui român de către Regele Spaniei și convorbiri oficiale între cei doi șefi de stat, la Palatul Zarzuela din Madrid.
Totodată, Felipe al VI-lea și Regina Letizia vor oferi, luni, un dejun oficial la Palatul Regal în onoarea lui Klaus și Carmen Iohannis. La dejun vor participa și premierul Mariano Rajoy, împreună cu soția sa, președinții Senatului și Camerei Deputaților, președinții Tribunalului Suprem și Tribunalului Constituțional, precum și personalități din mediile politic, economic, academic, cultural din Spania, și reprezentanți ai comunității românești din această țară.
Tot luni, șeful statului va avea convorbiri oficiale cu premierul Mariano Rajoy, urmate de o conferință de presă comună.
De asemenea, Klaus Iohannis se va întâlni cu președintelui Senatului spaniol, Pio Garcia-Escudero.
„Un moment important al vizitei” îl reprezintă întâlnirea președintelui cu reprezentanți ai comunității românești din Spania, conform Administrației Prezidențiale.