Prima pagină » Știri » Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2019

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2019

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2019
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, anterior atacând PSD pentru că nu a făcut vreo modificare la legea transmisă pentru reexaminare.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 15 martie a.c., decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019 (PL-x 26/09.02.2019)”, se arată pe site-ul președinției.

Anunțul a fost postat la scurt timp după declarația publică a președintelui Klaus Iohannis în care acesta a criticat PSD pentru că nu a modificat legea bugetului în Parlament.

„PSD a picat și ultimul test al responsabilității. Legea bugetului de stat pe care am retrimis-o Parlamentului pentru corectarea gravelor erori de continut a ajuns la promulgare neschimbată. O singură zi, atât a alocat PSD în Parlament pentru reexaminarea unui proiect atât de important pentru țară. Este de-a dreptul rea voință refuzul PSD de a repara un buget care va genera efecte negative în economie resimțite de cetățeni. Mi-aș fi dorit să promulg un buget bun pentru România și români. Nu a fost să fie. Dintr-o logică exclusiv politicianistă PSD nu a ținut cont de nimic și a mers mai departe cu bugetul rușinii naționale”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Foto: Mediafax Foto

Citește și