Președintele sindicatului Polițiștilor EUROPOL: Nu există reglementări legislative care să prevadă modul în care trebuie tratate disparițiile de persoane
„Avem o problemă, care va ieși la iveală și noi am tot sesizat-o, respectiv faptul că aceste dispariții nu sunt reglementate de lege în România. Nicăieri nu există o prevedere care să stabilească condițiile, procedurile, maniera în care trebuie tratată o dispariție”, a declarat Cosmin Andreica, luni, la RFI.
Acesta a mai spus că există doar o dispoziție la nivelul IGPR care reglementează numai anumite activități pe care polițiștii trebuie să le îndeplinească, unele care au fost respectate întocmai în cazul de la Caracal.
„La nivelul IGPR există o dispoziție dată de către inspectorul general în urmă cu aproximativ patru ani, care în schimb reglementează doar o serie de activități pe care polițiștii ar trebui să le îndeplinească, activități care au fost respectate întocmai de către colegii mei de la data înregistrării plângerii. Însă faptul că astăzi în România o persoană care este dată dispărută de către familie și care de exemplu are un telefon mobil asupra ei nu ar putea fi localizată, pentru simplul motiv că nu avem bază legală noi, ca polițiști, să solicităm acest lucru”, a conchis Andreica.