Președintele Societății Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, găsit incompatibil
Președintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, a fost găsit incompatibil de către ANI, după ce a ocupat simultan funcția de membru al Consiliului de Administrație al SRR și pe cea de manager în Societatea Română de Radiocomunicații, timp de doi ani.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Ovidiu Miculescu, președinte-director general al SRR, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 29 iunie 2010 – 4 iulie 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune și pe cea de manager în cadrul Societății Române de Radiocomunicații, arată ANI, într-un comunicat remis joi agenției MEDIAFAX.
Astfel, arată ANI, Miculescu a încălcat dispozițiile art. 84, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu cea de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale.
ANI mai precizează că, potrivit prevederilor legale, persoanelor care exercită următoarele demnități publice și funcții publice de autoritate, membrii consiliilor de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune li se aplică regimul incompatibilităților prevăzut pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat, precum și incompatibilitățile prevăzute în legi speciale.
„Miculescu Ovidiu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, mai arată ANI.
Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, precizează ANI.
Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca președinte-director general al SRR la 3 iulie 2012.