Președintele suspendat al Camerei de Comerț, Mihail Vlasov, rămâne în arest
Contestația lui Vlasov față de arestarea preventivă dispusă de Curtea de Apel București a fost judecată în ședință secretă.
După ce judecătorul de drepturi și libertăți a rămas în pronunțare în acest caz, unul dintre avocații prezent la proces a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că un arbitru de la Curtea de Arbitraj „nu e funcționar public” și nu poate fi subiectul activ al unei fapte de corupție”.
„Banii, am înțeles eu, erau pentru o tranzacție cu o tipografie și era vorba de 500.000, nu de un milion, și trebuiau dați 200 prima dată și 300 la termenul la care era dosarul”, a arătat avocatul.
În final, instanța supremă a respins contestația lui Vlasov, astfel că acesta rămâne în arest.
Pe de altă parte, una dintre fiicele președintelui suspendat al CCIR, Vanda Vlasov, a declarat miercuri, după ce a fost audiată la DNA, în calitate de martor, în dosarulul tatălui ei, că ideea conform căreia ea ar fi pronunțat vreo soluție influențată de cineva este „o nemernicie”.
„Am fost chemată ca martor, mi s-a adus la cunoștință că pot să nu declar nimic în calitate de rudă, de fiică. Am spus că nu am nimic de ascuns, am jurat să spun adevărul. Ideea că eu vreodată am pronunțat vreo soluție într-un dosar influențată de oricine altcineva sau chiar de tata este o nemernicie. Minciuna are picioare scurte, o să se afle adevărul”, a spus Vanda Vlasov, prim-vicepreședintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional, care funcționează pe lângă CCIR.
Vanda Vlasov a mai spus, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție, că arbitrii de la Curtea de Arbitraj nu sunt funcționari publici, motiv pentru care tatăl său a fost arestat în mod ilegal.
„Curtea de Arbitraj nu are personalitate juridică. Încadrarea pe care i-au dat-o (lui Mihail Vlasov, n.r.) este de trafic de influență. Influența este exercitată asupra unui funcționar public, deci, în cazul lui tata, s-ar fi exercitat o influență asupra mea. Arbitrul nu este funcționar public, deci tata, la acest moment, este arestat ilegal. Să-i schimbe încadrarea juridică”, a adăugat Vanda Vlasov.
Ea a ținut să precizeze că tatăl ei „nu a pus mâna pe bani”, făcând referire la flagrantul în urma căreia procurorii l-au reținut pe Mihail Vlasov, pentru că ar fi luat de la un om de afaceri 200.000 de euro.
Întrebată despre faptul că Mihail Vlasov merge la cazinouri, Vanda Vlasov a spus că tot ceea ce se spune despre tatăl său sunt „legende”.
„Tata este un om extraordinar, este un mare jurist, dar așa este el, un om mai liber, un om mai rebel. La cazinou joacă și prințul Albert. Jocurile de noroc sunt o îndeletnicire a nobilimii”, a subliniat Vanda Vlasov.
Mihail Vlasov a fost denunțat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut un milion de euro, iar în 18 martie a fost prins în flagrant, într-un restaurant din București, după ce ar fi primit de la acesta 200.000 de euro.
Președintele CCIR, Mihail Vlasov, suspendat din funcție, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în 19 martie, de Curtea de Apel București, pentru trafic de influență.
Discuția avută de Mihail Vlasov cu Gheza Iosif Petroczki, într-un restaurant din București, în care președintele CCIR îi cerea mită un milion de euro, în mai multe tranșe, pentru a-l ajuta să câștige procesul pe care îl avea la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, a fost interceptată de procurori, potrivit informațiilor din motivarea deciziei de arestare.
Dosarul de la Curtea de Arbitraj avea ca obiect pretențiile formulate de SC Infopressgroup SA, care cerea de la Petroczki și asociatul lui suma de 15 milioane de lei, precum și cererea reconvențională având ca obiect de plată suma de 270.000 de euro, potrivit informațiilor din dosar.
La 18 martie, în jurul orei 20.00, Vlasov s-a întâlnit cu Petroczki la restaurantul Hotelului Hilton. Vlasov era însoțit de prietenul și șoferul său, Onofrei Adrian Ioan, căruia îi spusese că merge la un meci de fotbal, însă pe drum i-a cerut să oprească autoturismul la Hotelul Hilton, pentru a se întâlni cu o persoană despre care spunea că ar insista să discute cu el, se mai arată în motivare.
Judecătorul Curții de Apel București a arătat, în documentul citat, că în ziua în care s-a întâlnit cu Gheza Iosif Petroczki, Mihail Vlasov l-a întreabat dacă are la el prima tranșă din banii ceruți. Când omul de afaceri i-a confirmat că are banii, Vlasov a spus că îl trimite pe șoferul lui să îi ia de la mașină.
Potrivit motivării, șoferul lui Vlasov, martor în dosar, le-a povestit procurorilor că, în seara flagrantului, l-a însoțit pe Petroczki la mașina sa, „de unde a scos o sacoșă, pungă de culoare roșie”, spunându-i să o ia și „să o ducă la mașina cu care venise”.
În timpul discuțiilor, Vlasov i-a spus lui Petroczki cum vrea să primească restul sumei cerute și l-a atenționat că trebuie să se poarte ca și cum ei nu ar fi discutat nimic, iar când o să vină „sorocul pronunțării”, „ceea ce trebuie să se întâmple, asta se va întâmpla”.
Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Mihail Vlasov la instanța supremă, care a luat-o în discuție miercuri.
Vicepreședinții Camerei de Comerț și Industrie a României au declarat că nu știau că Mihail Vlasov ia mită, dar știau că acesta merge la cazinou și nu și-au pus problema că nu ar avea bani, dat fiind că Vlasov are o casă de avocatură și alte afaceri.
„Nu știam că ia șpagă, dar știam că merge în cazinou. Era ilogic să-l întrebi pe Vlasov din ce trăiește. Are o casă de avocatură, are case la Iași din care primește chirie, bonificație de la Camera de Comerț de 6.000-7.000 de lei pe lună”, a spus Ion Mocanu, unul dintre vicepreședinții CCIR.
Reprezentanții CCIR au precizat că pornesc de la prezumția de nevinovăție în cazul lui Vlasov, precizând că nu sunt nici mulțumiți, nici nemulțumiți de activitatea acestuia.