Președintele Traian Băsescu a venit la Catedrala Patriarhală

Publicat: 15 02. 2012, 10:03
Actualizat: 17 04. 2012, 14:55

Președintele Traian Băsescu a venit la Catedrala Patriarhală, luni seară, la scurt timp după ce trupul Patriarhului Teoctist a fost depus.

Președintele a venit însoțit de un număr restrând de ofițeri de pază, a primit o lumânare de la unul dintre preoții aflați în curte și a intrat în Catedrală fără a vorbi cu cineva.

Preț de câteva minute, președintele Băsescu – căruia i s-a croit drum prin mulțime până aproape de sicriul în care se află trupul Patriarhului Teoctist și de soborul de preoți care oficiază slujba – a stat cu lumânarea aprinsă în mână, cu privirea plecată, fără a adresa vreun cuvânt cuiva.

Imediat după intrarea lui Băsescu în Catedrală, jandarmii au format un cordon în fața intrării, refuzând atât accesul credincioșilor care veniseră să participe la slujbă, cât și pe cel al jurnaliștilor care vroiau să surprindă imagini cu președintele.

După cele câteva minute de rugăciune, președintele a părăsit Catedrala și, însoțit de toți înalții prelați prezenți la slujbă, a intrat în Casa parohială. Președintele Băsescu a petrecut câteva minute în Casa Parohială, în compania înaltelor fețe bisericești, după care, însoțit de episcopul vicar Vicențiu Ploieșteanu, căruia i-a strâns mâna și în fața căruia s-a închinat, a părăsit această incintă.

Imediat după ce a ieșit din Casa parohială, președintele Băsescu a plecat, fără să facă nicio nicio declarație. (Mediafax)