Presupusa victimă a unui viol, incendiată în drum spre proces

Publicat: 06 12. 2019, 13:12

Femeia se îndrepta spre audieri în cadrul procesului pe care îl intentase în luna martie împotriva a doi bărbați pe care îi acuza că o violaseră în momentul în care a fost incendiată.

În prezent, aceasta se află în stare critică în spital, fiind tratată pentru arsuri foarte grave.

Potrivit autorităților locale, cinci bărbați (printre care și cei doi acuzați de viol) au fost arestați fiind suspecți că au incendiat-o pe indiancă.

Femeia se îndrepta spre gară când un grup de bărbați au asaltat-o și au târât-o pe un câmp din apropiere  unde au incendiat-o, potrivit mediei locale.

Doctorii care o tratează la spitalul din orașul Lucknow au declarat că victima a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului și că va fi transportată cu un elicopter medical la un spital din capitala statului, Delhi.

Incidentul în care a fost implicată tânăra a avut loc districtul Unnao unde, de curând, a mai avut loc un astfel de atac.

În luna iulie o femeie din acest district la acuzat de viol pe un politician, însă la scurt timp după, femeie a fost rănită foarte grav în urma unui accident în care au fost implicate două dintre mătușile ei și avocatul acesteia, cei trei din urmă menționați decedând în urma impactului.

Autoritățile au deschis un dosar în care politicianul este acuzat de crimă cu premeditare.