Previziunile lui Ion Țiriac: ce va face Halep la US Open
„Două săptămâni sunt foarte lungi. La Simona Halep mai e și o treabă emoțională. Ea, din păcate e româncă, și din fericire e tot româncă, pentru că atâta talent are românca asta încât francezii de la început au spus că e româncă. Nu de la mine, de la Năstase, că el a avut abilitatea asta. La băieți aș spune că ăla care consumă în prima săptămână mai puțină benzină acolo se duce, dar la fete sunt aceleași 3,4,5 și Simona face parte dintre ele. Deci are o șansă. Dacă ea nu a jucat două luni și a ajuns în două finale, una după alta, înseamnă că acum, după săptămâna asta, poate ajunge la top de formă”, a declarat Țiriac.
Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA și a doua favorită, o va întâlni pe neo-zeelandeza Marina Erakovici, numărul 99 mondial, în primul tur la US Open, al patrulea Grand Slam al anului, conform tragerii la sorți ce a avut loc joi.
Halep și Erakovici nu au mai fost adversare până în prezent.