Prima pagină » Știri » Pricopie, despre greva japoneză a elevilor: Respect dreptul lor de a se exprima liber

Pricopie, despre greva japoneză a elevilor: Respect dreptul lor de a se exprima liber

Pricopie, despre greva japoneză a elevilor: Respect dreptul lor de a se exprima liber
Mai mulți proprietari din zona viitorului pasaj bucureștean Virtuții-Ciurel au anunțat, marți, că vor încerca să oprească lucrările la acest obiectiv de infrastructură, inclusiv prin demersuri la Curtea de Conturi și DNA, ei susținând că actele de construire sunt ilegale și că proiectul este inutil.

 Mai mulți proprietari din zona viitorului pasaj bucureștean Virtuții-Ciurel au anunțat, marți, că vor încerca să oprească lucrările la acest obiectiv de infrastructură, inclusiv prin demersuri la Curtea de Conturi și DNA, ei susținând că actele de construire sunt ilegale și că proiectul este inutil.

Nemulțumirea celor 15 familii cu proprietăți în zona unde urmează să fie construit pasajul Virtuții-Ciurel a fost declanșată de reînceperea lucrărilor la acest obiectiv, pentru care municipalitatea a dat undeă verde în urmă cu trei săptămâni.

„Prima autorizație de construire pentru podul Virtuții-Ciurel a fost anulată de instanță în iulie 2012, recursul urmând să se judece în data de 21 noiembrie, iar Planul Urbanistic Zonal pentru zona în cauză este suspendat în instanță de la sfârșitul lunii februarie”, a declarat, marți, Victor Rausse, reprezentantul grupului de inițiativă „Oponență proiect Străpundere-Ciurel-A1”, din care fac parte 15 familii ce dețin proprietăți în zona unde urmează să fie dezvoltat obiectivul de infrastructură.

Reprezentantul grupului de inițiativă a arătat că vor fi sesizate Curtea de Conturi și Direcția Națională Anticorupție (DNA), în legătură cu „ilegalitatea actelor în baza cărora se continuă lucrările”.

Grupul de inițiativă susține că noua autorizație de construire, emisă în baza unui plan de urbanism suspendat în august de Primăria Capitalei, este ilegală.

„Vom ataca, în următoarea etapă, și bugetul actual, și viitorul buget, dacă suma alocată acestui proiect se va regăsi în acesta din urmă. Voi încerca să contactez Curtea de Conturi și DNA-ul, fiindcă în fond și la urma urmei sunt banii noștri, care sunt cheltuiți fără a avea o bază legală”, a mai spus Rausse.

În același context, reprezentantul Asociației „Salvați Bucureștiul”, Nicușor Dan, a arătat că, din momentul suspendării PUZ-ului pentru zona în cauză, respectiv din februarie 2013, suspendarea operează până la momentul în care Tribunalul București va judeca cererea de anulare a acestui document.

„PUZ-ul a fost suspendat în februarie 2013. Din acel moment, hotărârea începe să curgă, hotărârea Tribunalului București fiind confirmată de Curtea de Apel București, în aprilie 2013. Suspendarea operează până în momentul în care Tribunalul București va judeca cererea de anulare a PUZ-ului pentru zona în cauză”, a declarat Nicușor Dan.

În această privință, șeful Direcției de Infrastructură a municipalității, Ion Dedu, a arătat că ordinul de reîncepere a lucrărilor, dat în urmă cu câteva săptămâni, se bazează pe o autorizație de construire emisă în baza Legii 255/2010 și are în vedere, pentru prima fază, realizarea nodului rutier dintre Șoseaua Virtuții și Splaiul Independenței.

„Ordinul de începere a lucrărilor se bazează pe o autorizație de construire emisă în baza Legii 255/2010 și vizează, în prima fază, numai nodul rutier dintre Șoseaua Virtuții și Splaiul Independenței, pentru că nu am avut suficiente fonduri să realizăm exproprierile”, a explicat Dedu.

Șeful Direcției de Infrastructură a precizat că, datorită pasajului, va fi rezolvată, în primul rând, problema descongestionării circulației în zona Șoseaua Virtuții, prin oferirea unei alternative. Astfel, a arătat el, pasajul Virtuții-Ciurel va face legătura între Splaiul Independenței și Șoseaua Vituții, obiectivul făcând parte dintr-un „drum expres”, respectiv o infrastructură rutieră între nodul Ciorogârla și Șoseaua Virtuții.

Întregul proiect al municipalității, care însumează aproximativ 13 kilometri de infrastructură, are o valoare estimată la 330 de milioane de euro, în sumă fiind cuprinși și banii alocați pentru exproprieri.

Proiectul cuprinde patru noduri de infrastructură și mai multe poduri și va face legătura între A1 și trei inele de circulație din Capitală, respectiv inelul principal, inelul median și centura Bucureștiului.

Termenul de finalizare a lucrărilor la pasajul Virtuții-Ciurel este 2015.

Citește și