Prima pagină » Știri » Pricopie: Manualele cu greșeli vor fi refuzate; valabilitatea cărții școlare, de cel mult patru ani

Pricopie: Manualele cu greșeli vor fi refuzate; valabilitatea cărții școlare, de cel mult patru ani

Pricopie: Manualele cu greșeli vor fi refuzate; valabilitatea cărții școlare, de cel mult patru ani
Ministrul Educației, Remus Pricopie a delcarat că manualele cu greșeli vor fi refuzate, iar un manual va fi valabil cel mult patru ani

„Întrucât au apărut unele reacții ale editurilor privind ordinul care face referire la demararea procedurilor de licitație pentru noile manuale din învățământul primar, doresc să fac câteva precizări: planurile cadru, programa și specificația tehnică au fost aprobate încă din luna octombrie, astfel că discuțiile editurilor, potrivit cărora au la dispoziție doar șase săptămâni pentru a redacta noile manuale în formă tipărită și digitală, este incorectă, ele având la dispoziție un an și trei-patru luni”, a spus ministrul Remus Pricopie

Potrivit lui Pricopie, atenția Ministerului Educației se concentrează asupra elevului.

„Sunt foarte multe voci care spun de ce cărțile nu ajung mai repede în școli, alții care spun că timpul este prea scurt. Ideea este că sunt stricate anumite mecanisme care au funcționat în avantajul editurilor, nu al școlii. Manualul, dacă are o greșeală, este refuzat, dacă sunt sesizate greșeli și inexactități, manualul este retras imediat. Totodată, manualul nu mai are aprobare nelimitată, ci de cel mult patru ani. Avem cărți în care în continuare ne învecinăm cu Iugoslavia. Pot spune că, în anumit situații excepționale, valabilitatea manualelor ar putea fi extinsă cu încă doi ani, dar hai să fim serioși, să fie clar acum, nu voi reveni asupra manualelor. Avem obligația să aducem pe masa elevilor manuale proaspete. Cine nu dorește, să nu participe la licitații”, a mai spus ministrul, precizând că domeniul este reglementat prin legi care trebuie respectate.

Pricopie a precizat că instituția responsabilă de aceste manuale este Ministerul Educației, iar acesta stabilește și regulile.

„Este interesant să existe cât mai multe manuale și fiecare carte școlară va fi evaluată separat. Avem un sistem deschis, în care orice editură poate reveni în anumite momente. În cazul în care s-au sesizat inexactități, editura poate retrage cartea, dar reveni după ce a corectat. Cine nu este de acord cu aceste specificații, să nu se înscrie la licitații. Vor fi livrate toate manualele plătite de școli, iar CD-urile vor fi puse pe internet, prețul va include producția și vânzarea fiecărui manual. Fiecare manual va fi în forme tipărită și electronică. Trebuie să avem și controlul prețurilor, poate prețurile vor fi mai mari, dar vor fi prețuri controlate”, a conchis Pricopie.

Ministerul Educației a inițiat recent procedura de evaluare și licitație pentru manualele tipărite și digitale de la clasele I și a II-a, care ar urma să ajungă la unitățile de învățământ până la 15 septembrie.

Astfel, pentru clasele I și a II-a vor fi asigurate manuale noi la materiile Comunicare în limba română, Comunicare în limba maternă, Matematică și explorarea mediului, Limba modernă și Religie.

Manualele școlare vor avea atât o variantă tipărită, cât și una digitală, iar elevii vor primi ambele formate. Acestea vor fi realizate în două volume, structurate astfel încât să acopere întreaga programă școlară, fiecare însoțit de un CD/DVD cu formatul digital.

„Vechiul Abecedar, de pildă, avea 128 de pagini. Noul manual ar putea avea chiar și 160 de pagini, ca să includă toată programa, și va fi în două volume, pentru ca elevii, luând cu ei un singur volum, să aibă ghiozdanul mai ușor”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții ministerului.

Varianta digitală a manualelor va fi accesibilă și pe platforma manuale.edu.ro”>www.manuale.edu.ro, care va avea o aplicație software dedicată, cu bibliotecă virtuală conținând variantele online ale manualelor școlare pentru toate disciplinele și modulele de pregătire.

Centrul Național de Evaluare și Examinare, aflat în coordonarea MEN, este instituția responsabilă de procedurile de organizare, desfășurare, selectare și achiziționare a manualelor școlare. Manualele vor fi evaluate de cadre didactice, selectate de CNEE, conform criteriilor metodologice aprobate, și care se vor constitui în Corpul evaluatorilor de proiecte de manuale școlare.

Potrivit MEN, în baza libertății ințiativei profesionale, cadrele didactice selectează și recomandă elevilor, pentru utilizarea în procesul de predare-învățare-evaluare, doar manuale școlare aprobate de minister.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune