Prima pagină » Știri » Pricopie se răzgândește: Elevii din clasele I și a II-a vor învăța după vechile manunale

Pricopie se răzgândește: Elevii din clasele I și a II-a vor învăța după vechile manunale

Pricopie se răzgândește: Elevii din clasele I și a II-a vor învăța după vechile manunale
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a decis joi să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I și a II-a.

La solicitarea primului-ministru Victor Ponta ca elevii claselor I și a II-a să aibă cât mai repede manuale la dispoziție, ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a decis, joi, să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I, până la finalizarea licitației privind manualele digitale, se arată într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.

Astfel, prin ordin al ministrului Educației, inspectoratele școlare județene au obligația ca, în regim de urgență, să completeze stocurile de manuale școlare pentru clasa I. Pentru clasa a II-a se vor folosi vechile manuale, existente deja în școli.

„Ministrul Educației Naționale este hotărât să ducă până la capăt procesul de modernizare a programelor școlare și a manualelor, în pofida blocajelor generate de editori. Din nefericire, piedicile permanente pe care aceștia le-au pus procesului de introducere a noilor manuale se răsfrâng asupra elevilor, privându-i de un act educațional modern, eficient, adaptat realităților și nevoilor societății
contemporane. Pentru ca școala românească să poată oferi elevilor acele cunoștințe, abilități și competențe necesare unei integrări rapide și eficiente în viața economică, socială și culturală, este esențial ca procesul de înnoire și adaptare la exigențele europene a manualelor și a programelor școlare să continue cu celeritate”, se mai arată în comunicat.

Premierul Victor Ponta i-a dat un ultimatum ministrului Educației, Remus Pricopie, pentru a rezolva situația manualelor școlare până săptămâna viitoare, sugerându-i că, în lipsa unei soluții rapide, există posibilitatea ca acesta să fie demis, au relatat agenției MEDIAFAX, miercuri, surse oficiale.

Inițial, potrivit unei note transmise de minister inspectoratelor școlare înainte de începerea școlii, se stabilise că elevii claselor I și a II-a nu vor învăța după manualele vechi.

Inspectorul general școlar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat, pentru MEDIAFAX, în 11 septembrie, că lipsa noilor manuale pentru clasele I și a II-a nu este o situație plăcută, iar elevii nu pot învăța după manuale vechi, dar programa nouă va fi respectată, iar în primele zile se va face recapitulare.

Din anul școlar 2014-2015, elevii claselor I și a II-a ar fi urmat să învețe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

Pentru realizarea acestora, Ministerul Educației a organizat o licitație, care a fost însă contestată de unele edituri.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitației pentru realizarea manualelor școlare, după ce trei contestații au fost admise, șase admise în parte și două respinse.

O zi mai târziu, Ministerul Educației a susținut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I și a II-a este din vina „celor care au blocat procedura” și a asigurat elevii, cadrele didactice și părinții că acestea acestea vor ajunge în școli imediat ce licitația se va finaliza.

 

Citește și