Prima pagină » Știri » PRIMA IMAGINE cu adolescentul român linșat în Franța. „Atitudinile discriminatorii au fost încurajate de autoritățile franceze. Violența a venit ca o consecință”

PRIMA IMAGINE cu adolescentul român linșat în Franța. „Atitudinile discriminatorii au fost încurajate de autoritățile franceze. Violența a venit ca o consecință”

Reacția europarlamentarilor români, după ce un adolescent rom a fost linșat în Paris

Bănuit că a furat dintr-un apartament din Paris, un băiat de 16 ani, de etnie romă, a fost „linșat” de 12 tineri, după cum a spus și procurorul de caz, Sylvie Moisson. Tragedia s-a întâmplat în cursul zilei de vineri, însă cazul a apărut în presă abia marți, zi în care adolescentul Darius se afla în comă. Până acum, atât președintele, cât și premierul și ministru francez au reacționat vehement, catalogând aceste acte drept „incalificabile și nejustificate”.

De altfel, europarlamentarii români consideră că autoritățile franceze sunt cele în sarcina cărora cade rezolvarea situației, sugerând că tot din cauza lor s-a ajuns la acest caz extrem.

„Este scandalos, un caz oripilant, autoritățile franceze trebuie să ia atitudine imediat. După o campanie făcută de Frontul Național, de Marine Le Pen, plină de ură, de mesaje xenofobe, era de așteptat ca în rândul populației franceze să apară astfel de curente. În Franța există o categorie de populație care gândește, care rezonează cu astfel de mesaje. Este o consecință a campaniei împotriva românilor. E de datoria autorităților franceze să prevină astfel de evenimente și să sancționeze dur atunci când apar”, a declarat, contactat de gândul, europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan.

Întrebat dacă are în plan să meargă personal la fața locului, în Paris, pesedistul a spus că acest lucru nu ar fi indicat. „Nu vreau să inflamez și mai tare spiritele, nu vreau să dau o amploare și mai mare conflictului. Noi trebuie să combatem acest fenomen astfel încât să nu mai aibă loc pe viitor. De găsit vinovații și de sancționat ține de autoritățile franceze, nu de noi, noi nu suntem justițiari”, a adăugat el.

Mai mult, Ivan a comparat Franța cu Vestul sălbatic, în ideea în care doar acolo și atunci se poate explica o astfel de atitudine violentă, în care oamenii își fac singuri dreptate.

„Dacă a încălcat legea, sunt instituțiile statului care judecă și dau sentințe, nu își face fiecare dreptate, nu suntem în Vestul sălbatic. Sunt deopotrivă vinovați, ba mai vinovați cei care și-au făcut singur dreptate și mă aștept ca aceia să ajungă la pușcărie”, a mai spus Ivan.

Winkler: Nu e rolul nostru să dăm fuga la Paris

„O situație regretabilă”, se raliază și udemeristul Iuliu Winkler la poziția majorității. Însă el introduce cazul punctual în contextul larg, în sensul în care, mai ales prin rezultatele la alegerile europarlamentare, unde extremiștii au obținut un scor foarte mare, astfel de atitudini xenofobe și discriminatorii sunt un efect direct.

„În foarte multe țări occidentale sunt accente de xenofobie, extremism, rasism, care mie mi se par de nepermis, inclusiv din partidele mainstream, de protecționism intern, sugerând că dacă rezolvi problema străinilor, atunci faci un pas înainte în rezolvarea crizelor din țara ta. Situațiile extreme se nasc din contextele largi. Când lași garda jos, când te joci cu asemenea sentimente ale populației, când nu ești exigent să te delimitezi de xenofobie și de extremism, atunci se întâmplă lucuri ca acestea”, a explicat Winkler pentru gândul.

Cu toate acestea, udemeristul nu consideră că o vizită la fața locului intră în atribuțiile unui europarlamentar.

„Europarlamentarii români trebuie să-și influențeze colegii, grupurile politice, într-o asemenea direcție în care să se respingă aceste atitudini și să încercăm să schimbăm opinia publică generală în Europa, să ne distanțăm de campania europarlamentară în care s-au folosit prea multe accente xenofobe și naționaliste și să revenim la un climat normal, constructiv. Fiecare dintre noi trebuie să ne facem datoria acolo unde suntem. Ce să vă spun? Că un europarlamentar român ar trebui să dea fuga la Paris? Nu cred că acesta este rolul nostru”, a adăugat Winkler.

Weber: Este consecința unui discurs care aproape că a invitat la violență

De altfel, pe aceeași idee merge și noua sa colegă de familie internațională, liberala Renate Weber. În opinia ei, eurodeputații români nu ar trebui să facă o vizită în Paris pentru că ar putea agrava lucrurile.

„Eu nu cred că trebuie să meargă acolo europarlamentarii români. Pentru că într-un caz specific ca acestea, nu cred că noi trebuie să ne transformăm în organe de investigații. Ce trrebuie să se întâmple acum este ca autoritățile franceze să acționeze. Mă tem că dacă, de exemplu, ar merge acolo europarlamentari români, nu ar rezolva ceva, de fapt ar putea fi interpetată ca o acțiune care, în loc să calmeze lucruri, le-ar agrava”, a precizat Weber, contactată de gândul.

Pe de altă, parte, și liberală condamnă categoric cazul lui Darius. Iar unul dintre vinovați este, în opinia ei, chiar premierul francez, Manuel Valls.

„Mă bucur că acum condamnă cu multă tărie, dar să se uite pe propriile declarații din urmă cu un an și jumătate. S-a ajuns la o astfel de situație extremă și pentru că, în ultimii ani de zile, inclusiv diferite guverne ale unor state membre UE au avut ele însele atitudini discriminatorii. Faptul că acum se solicită cu multă tărie să se investigheze și să se sancționeze sever, este firesc, normal, dar trebuie să avem în vedere și cauzele inițiale. Atitudini discriminatorii, prin vorbe, abordări, ale autorităților, au fost permise și încurajate. Violența chiar atât de extremă ca acum a venit ca o consecință a unor astfel de stări de fapt. Toată lumea ar trebui să înțeleagă că e absolut necesar să-și revizuiască atitudinea față de oameni, nu doar cetățenii europeni”, a explicat liberala.

Din punctul ei de vedere, etnia lui Darius a reprezentat un motiv în plus pentru atitudinea violentă la care a fost supus.

„Nu am o îndoială că apartenența etnică a acestui tânăr la comunitate romă a reprezentat, în mintea agresorilor, un fel de laissez passer. Sunt chiar mai îndreptățiți, să nu uităm anumite acțiuni ale autorităților franceze, care au avut doza lor de violență, în urmă cu câțiva ani, la adresa unor oameni din această comunitate. Uman nu este deloc în regulă, dar este pe fondul unui discurs, care aproape că a invitat la violență, acțiunile iresponsabile ale unor guvernanți iată la ce pot să ducă. Alții consideră că pot merge și mai departe decât a mers autoritatea însăși”, a conchis ea.

Să treacă de la seminarii la fapte, îi îndeamnă europarlamentarul PDL Traian Radu Ungureanu pe membrii guvernelor europene. În viziunea sa, Parlamentul ar trebui să adopte o rezoluție prin care violența să fie condamntă și prin care guvernele naționale „să aibă în evidență și să asigure securitatea romilor”.

TRU: Violența gravă și premeditată nu are nicio scuză

Deși nu a exclus complet o vizită în Paris, Ungureanu nu crede că aceasta este soluția. „Se poate și asta, dar vizitele nu rezolvă mare lucru”, a spus el.

Întrebat de gândul dacă faptul că băiatul era suspectat de furt scuză, în vreun fel, atitudinea agresorilor, europarlamentarul PDL îi trimite pe aceștia la pușcărie.

„Absurd! Violența gravă și premeditată nu are nicio scuză. Are doar dreptul la anchetă și ani de pușcărie”, s-a arătat el revoltat.

Proaspăt intrată în Parlamentul European, Maria Grapini susține că și ea condamnă extremismul și violența. Mai mult, contactată de gândul, ea a precizat că grupul social-democraților din Parlamentul European deja lucrează la un document, intitulat „O nouă orientare pentru Europa”, în care tema principală este discriminarea între cetățenii europeni.

„Regret mult incidentul grav legat de tânărul rom și cred că trebuie larg dezbătut în toate țările din UE, dar și în grupurile parlamentare europene. Nu trebuie trecut peste caz și dat uitării. Nu există nicio scuză pentru actul de agresiune. Nimeni nu are dreptul să-și facă singur dreptate”, a declarat ea.

Cazul extrem în care un minor rom a fost linșat de un grup de francezi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Uniunea Europeană, spune și europarlamentarul PDL Daniel Buda.

„Oficialii din țările din UE, care se grăbesc să condamne România pentru diverse pretexte, uită adeseori să privească în propria ogradă. Se demonstrează, o dată în plus, faptul că și în democrațiile autentice există acte grave de violență care în mod vădit lezează siguranța cetățeanului. Nicio țară nu este depozitarul adevărului absolut atunci când este vorba de respectarea legii și a drepturilor omului”, a transmis Buda.

Reacția parlamentarilor români

Nici deputații din grupul de prietenie România-Franța nu au rămas impasibil la cazul lui Darius. Potrivit Mediafax, aceștia se vor reuni, luni, pentru a discutat despre cazul minorului român linșat în Franța și pentru a transmite o scrisoare ambasadorului Franței la București.

„Grupul de preietenie România-Franța încearcă luni să se reunească pentru a ne spune punctul de vedere printr-o scrisoare adresată ambasadorului Franței la București. În scrisoare vom spune și părțile bune și părțile rele, faptul că apreciem că autoritățile franceze își fac datoria și ne vom manifesta speranța că cei vinovați vor fi prinși”, a precizat deputatul PSD Florin Pâslaru

El a arătat că s-ar bucura dacă organele de ordine din Franța ar identifica autorii faptei, că apreciază reacția ministrului Afacerilor Externe Titus Corlățean, dar nu este „foarte încântat” de ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, care a aflat din presă de agresarea tânărului.

„Ce s-a întâmplat cu tânărul rom din Franța este un lucru grav, nu trebuia să se întâmple așa ceva indiferent dacă este tânăr, bătrân, bărbat sau femeie, rom sau de altă naționalitate. Fără a-i ridica statuie, apreciez totuși reacția ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlățean. Nu sunt încântat de ambasadorul nostru la Paris, care a aflat din presă. Acesta are un mandat greu pe care l-a onorat, am rămas surprins că nu a avut reacție”, a adăugat Florin Pâslaru.

Deputatul Cezar Preda, secretarul grupului de prietenie România-Franța al Camerei, a declarat, miercuri, referitor la linșarea tânărului de 16 ani, că autoritățile franceze vor trebui să iasă „definitiv din retorica naționalist-extremistă” și să gândească împreună cu România programe pe termen lung.

„E clar că asemenea acțiuni de pur extremism mișcă lucrurile în sensul în care și autoritățile franceze vor trebui să iasă definitiv din retorica naționalist-extremistă și să gândească programe și acțiuni împreună cu noi pe termen mediu și lung”, a declarat el pentru Mediafax.
Mai mult, și Cezar Preda arată înspre premierul francez, Manuel Valls.

„Iată cum o acțiune regretabilă, complet nejustificată îi schimbă premierului francez Manuel Valls întreaga gândire. Cândva ministru de Interne, acesta folosea o retorică de acest tip, dar acum este salutară reacția domniei sale ca premier, și a președintelui Franței”, a adăugat Cezar Preda.
Manuel Valls este unul dintre liderii europeni care s-a opus categoric intrării României în spațiul Schengen și care a făcut o serie de declarații discriminatorii la adresa romilor.

În martie 2013, Valls a evocat situația romilor din Franța și a denunțat o lipsă a integrării unei mari majorități a acestora, într-un interviu acordat pentru ziarul le Figaro. „Din nefericire, ocupanții taberelor nu doresc să se integreze în țara noastră din motive culturale sau pentru că se află pe mâna rețelelor de cereștorie și prostituție”, afirma ministrul de Interne la acea vreme.

Mai mult, în 2012, Valls a dus o adevărată campania împotriva romilor, desființând taberele ilegale de țigani români și trimițându-i înapoi în România. Tot el a fost cel care a apelat la o alternativă de a scăpa de romi: o sumă de bani pentru fiecare etnic, în schimbul reîntoarcerii în țară.

Linșat în nordul Parisului

Un adolescent de etnie romă provenind din România a fost găsit, vinerea trecută, inconștient, la Pierrefitte-sur-Seine, în nordul Parisului. El a fost sechestrat de un grup de persoane, care l-au bătut până l-au lăsat inconștient, după care l-au abandonat într-un cărucior de supermarket. Motivul: îl bănuiau de furt. La momentul transmiterii acestei știri, Darius, care are 16 ani, se află între viață și moarte. După un weekend de tăcere și confruntată cu tot mai multă acoperire mediatică a acestui subiect, societatea franceză condamnă cu fermitate, cu președintele și premierul în frunte, actele „incalificabile și nejustificate” reprezentate de agresarea băiatului.

Președintele Francois Hollande a denunțat, marți, actele „incalificabile și nejustificate”, care contravin tuturor principiilor pe care se fondează statul francez, după agresarea unui adolescent rom în regiunea pariziană, relatează AFP, potrivit Mediafax. Palatul Elysee a anunțat că Hollande „cere angajarea tuturor mijloacelor pentru găsirea autorilor acestei agresiuni”. La rândul lui, premierul francez Manuel Valls a condamnat marți „cu mare fermitate agresarea acestui tânăr”, Darius, scrie Le Monde, care l-a cotactat pe Valls pentru a veni cu o reacție la această agresiune. Valls a cerut ca „cei responsabili de acest act inacceptabil să fie găsiți cât mai rapid, pentru a răspunde de acțiunile lor în fața justiției”, adaugă publicația.

Tânărul rom în vârstă de 16 ani se afla marți în comă după ce a fost lovit de circa 12 persoane care îl suspectau de furt, potrivit poliției.
Adolescentul locuia împreună cu familia și alți romi într-o casă părăsită din cartierul Pierrefitte-sur-Seine, din nordul Parisului. El a fost găsit vineri seara de niște trecători, în stare de inconștiență, într-un cărucior de supermarket, abandonat în apropiere de cartierul La Cité des Poètes, a declarat o sursă din poliție.

Premierul Victor Ponta a precizat că este nevoie ca sancțiunile să fie aplicate cât mai sever. „Categoric, asemenea fapte trebuie pedepsite cu cea mai mare duritate”.

La solicitarea gândul, Ministerul Afacerilor Externea catalog drept incalificabil actul de violență.

„Ministerul Afacerilor Externe consideră cu totul incalificabil actul căruia i-a căzut victimă minorul agresat. Un asemenea act nu își găsește absolut nicio justificare. Totodată, MAE constată cu maximă preocupare faptul că asemenea acte incalificabile, de o violență extremă, cărora le cad victime cetățeni europeni, inclusiv români, sunt, într-o anume măsură, și rezultatul manifestării publice de  atitudini  xenofobe și, adesea, rasiste, din ce în ce mai prezente în abordările unora dintre politicienii din spațiul european”.   
 

Citește și