Prima pagină » Știri » Prima insulă din Italia declarată liberă de COVID. Imunizarea, finalizată în 4 zile

Prima insulă din Italia declarată liberă de COVID. Imunizarea, finalizată în 4 zile

Prima insulă din Italia declarată liberă de COVID. Imunizarea, finalizată în 4 zile

Italia are o primă insulă declarată liberă de COVID-19. Este vorba despre Procida, situată în golful Napoli. Potrivit presei din peninsulă, campania de imunizare a populației a durat patru zile.

Insula a finalizat vaccinarea în masă, după o campanie de 4 zile, în care au fost imunizați 90% din locuitori. În Procida au fost vaccinate 6.115 persoane din 7.500.

Campania de vaccinare în masă a durat patru zile, de miercuri, 28 aprilie, până sâmbătă, 1 mai.

„Suntem prima insulă care a obținut acest rezultat, dar și prima municipalitate de dimensiuni decente”, afirmă, conform La Stampa, primarul Dino Ambrosino.

Aproape toată populația a fost vaccinată în 4 zile

De miercuri până sâmbătă, întreaga populație din Procida care nu fusese încă vaccinată a fost chemată la un centru: miercuri au fost invitați cei care au peste 50 de ani, joi cetățenii cu vârste între 40 și 49 de ani, vineri cei cu vârste între 30-39, iar sâmbătă tinerii între 18 și 29 de ani.

Vaccinarea a continuat duminică, 2 mai, cu administrarea de vaccinuri la tineri peste 16 ani sau a rapelului. Procida este o insulă mică din Golful Napoli și este deservită de feriboturi frecvente din Napoli și Ischia.

Italia a trecut de pragul de 20 de milioane de doze de vaccin administrate

Peste 20 de milioane de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate în Italia. Vineri, Italia îşi atinsese obiectivul de a administra 500.000 de vaccinări într-o singură zi.

Dozele de vaccinuri administrate până în prezent în Italia sunt 20.111.976, conform ANSA.

14.084.097 de persoane au primit prima doză (reprezentând 23% din populaţia totală), iar 6.027.879 au fost imunizate (reprezentând 10% din populaţie).

Pentru a doua zi consecutivă, Italia a fost depăşit pragul de o jumătate de milion de doze de vaccin administrate. Sâmbătă s-au administrat 500.320 doze de vaccin, dar cifra nu este încă cea finală.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și