Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că activitatea fiecărui ministru al Cabinetului său va fi evaluată lunar, împreună cu liderii coaliției PSD-ALDE, afirmând că „a demarat în forță” și că Guvernul lucrează „cu foarte, foarte multă seriozitate”.
„Lunar, împreună cu cei doi președinți, domnul Liviu Dragnea și domnul Călin Popescu Tăriceanu, vom avea o evaluare a activității fiecărui ministru în parte. (…) Pe fiecare minister vom face analize. (…) În funcție de termene, de implementarea măsurilor din programul de guvernare, vom face aceste analize. Deci și analizele le vom face tot în cadrul coaliției de guvernare, așa cum este normal”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la RTV.
Colaborarea dintre Guvern și coaliția de guvernare va fi „foarte strânsă”, a precizat Dăncilă, afirmând că avut deja întâlniri cu miniștrii pe teme importante.
„Colaborarea este firească, vom avea întâlniri săptămânale, vom avea informări, deci o colaborare foarte strânsă, pentru că, așa cum am spus din prima clipă, noi suntem un guvern politic, suntem un guvern PSD-ALDE. (…) Am început deja să mă întâlnesc cu fiecare ministru pentru a discuta probleme foarte importante și mă refer la stadiul investițiilor și proiectelor pe care miniștrii trebuie să le implementeze în 2018 sau care sunt în curs de implementare, fondurile europene, situația pe fiecare minister în parte, (…) stadiul transpunerii directivelor europene în legislația românească”, a spus Dăncilă.
Premierul a precizat că a avut discuții și cu privire la stadiul pregătirii preluării președinției Consiliului Uniunii Europene și al depunerii proiectelor în cadrul Programului Centenar.
Viorica Dăncilă a susținut că „a demarat în forță” și că Guvernul lucrează „cu foarte, foarte multă seriozitate”.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că va avea o relație „corectă și transparentă” cu șeful statului, afirmând că este nevoie de o colaborare între președintele României, Guvern și Parlament în ceea ce privește „problemele importante pentru țară”.
„Categoric, pe proiecte importante pentru țară, pentru români, trebuie o colaborare între președintele României, Guvern, Parlament. (…) O divizare și o colaborare, care nu este bună între aceste instituții, cu siguranță, nu vor aduce plusvaloare. (…) Voi avea o colaborare corectă atât cu președintele României, cât și cu Parlamentul României”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la RTV.
Viorica Dăncilă a afirmat că va avea o relație „corectă și transparentă” cu șeful statului.
„Eu am vorbit întotdeauna despre echilibru și faptul că avem nevoie de normalitate în România. Deci relația pe care o voi avea cu domnul președinte Klaus Iohannis va fi o relație corectă, o relație transparentă, o relație care este necesară în România. (…) Faptul că domnul președinte Klaus Iohannis, respectând majoritatea parlamentară, m-a desemnat pentru acest post, cred că (…) arată o responsabilitate mult mai mare din partea mea pentru a fi ceea ce oamenii au nevoie în ziua de azi – normalitate, echilibru și o colaborare comună pe proiectele importante pentru România și pentru români”, a spus premierul.