Prima mașină ridicată în sectorul 3 – sancțiunea mai scumpă decât vehiculul

Publicat: 15 02. 2012, 09:35
Actualizat: 26 02. 2012, 17:14
Primul vehicul parcat neregulamentar și ridicat de autoritățile locale ale sectorului 3 - o Dacie break - nu a fost încă recuperat de proprietar, acesta din urmă fiind nevoit să achite, miercuri, după două luni de depozitare, 9.000 de lei, sumă care reprezintă de două ori valoarea mașinii.

Primul vehicul parcat neregulamentar și ridicat de autoritățile locale ale sectorului 3 – o Dacie break – nu a fost încă recuperat de proprietar, acesta din urmă fiind nevoit să achite, miercuri, după două luni de depozitare, 9.000 de lei, sumă care reprezintă de două ori valoarea mașinii.

Proprietarul Daciei break – prima mașină parcată neregulamentar în zona Sălăjan, ridicată de autorități în urmă cu 60 de zile – nu își recuperase autoturismul, până miercuri, după două luni de când i-a fost luat de firma Rosal Ecologic.

În cazul în care s-ar prezenta, miercuri, la firma Rosal Ecologic, el ar fi nevoit să plătească 9.400 de lei pentru a reintra în posesia mașinii. Suma reprezintă sancțiunea de 550 lei – taxa de ridicare/transport/depozitare a mașinii – la care se adaugă 9.000 de lei, reprezentând taxa pentru cele 60 de zile de depozitare a vehiculului. La aceste sancțiuni se adaugă amenda de 39 de lei dată de Poliția Rutieră, cumulat cu două puncte penalizare.

Valoarea automobilului – "un jaf", după cum l-a descris Marin Vasilescu, directorul Rosal Ecologic, divizia ridicare mașini – este estimată la cel mult 1.000 de euro.

În cele două luni de la debutul operațiunii de sancționare a șoferilor care parchează neregulamentar, firma Rosal a ridicat 505 mașini (85 în martie, 231 în aprilie și 189 în luna mai), ceea ce ar însemna o medie de ridicare a cinci mașini pe zi.

Șoferii care nu își vor găsi mașina pe care și-au parcat-o neregulamentar pe artere ale sectorului 3 pot să apeleze la numărul de telefon 9854 sau 9640. (Mediafax)