Prima reacție a lui Klaus Iohannis după întâlnirea cu ușile închise cu Victor Ponta
„Am avut o întâlnire foarte normală. Am discutat la rece, cum se spune, foarte eficient despre chestiunile legate de refugiați, valuri de migrație”, a spus președintele, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.
„M-a informat în privința câtorva chestiuni bugetare după care ne-am despărțit. A fost o întâlnire de lucru normală”, a adăugat Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la deschiderea celei de-a XX-a ediții a Târgului Internațional Indagra.
Marți, președintele și premierul au avut o întâlnire, la Palatul Cotroceni, la invitația șefului statului.
Președinția a precizat că discuțiile dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, „purtate în cadru instituțional”, au avut pe agendă situația gestionării fluxurilor migratorii din Balcanii de Vest, poziția României față de această problemă și stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaților.
„Pe agenda discuțiilor, purtate în cadru instituțional, s-au aflat situația gestionării fluxurilor migratorii din regiunea Balcanilor de Vest, poziția României față de această problemă și stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaților. Totodată, s-a discutat despre întărirea cooperării dintre statele din regiune și despre eficientizarea schimbului de informații între state, astfel încât acțiunile noastre să fie mai bine corelate”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Sursa citată menționează că, în cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat și alte probleme de actualitate.
Prim-ministrul a prezentat, de asemenea, „o serie de probleme curente legate de execuția bugetară”, se precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale.
„Întâlnirea cu președintele Iohannis, deschidere totală pentru dialog, respect reciproc și colaborare Guvern-Președinție pentru bunul mers al României”, a scris, la rândul său, premierul Victor Ponta, pe contul său de Twitter, după întâlnirirea cu președintele Klaus Iohannis.
În conferința de presă pe care a susținut-o luni seară, președintele Klaus Iohannis a declarat că, după revenirea de la reuniunea de la Bruxelles privind criza refugiaților, a vorbit la telefon cu Victor Ponta, pe care l-a invitat la o discuție marți, premierul confirmând pentru MEDIAFAX participarea.
De altfel, criza refugiaților și reuniunea de la Bruxelles a fost un motiv de polemică între președinte și premier.
Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că premierul Victor Ponta este foarte belicos în ultima vreme și crede că prin ieșirile pe care le are, cum ar fi cea referitoare la reuniunea de la Bruxelles, oamenii uită că este judecat penal pentru evaziune și fals în înscrisuri.
Întrebat cum comentează declarațiile premierului potrivit cărora președintele nu face nimic și tace la Bruxelles ca „surda în horă”, Iohannis a replicat că el își face treaba și că șeful Exectivului își imaginează că printr-o astfel de atitudine „belicoasă” reușește să facă opinia publică să uite că este trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani.
„Eu îmi fac treaba, dar în ceea ce privește afirmațiile făcute de primul ministru, domnul Ponta este foarte belicos în utlima vreme. Impresia mea este că prin această atitudine crede că oamenii uită că este judecat penal pentru evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani”, a declarat președintele Iohannis.
Reacția sa vine după ce Victor Ponta i-a transmis tot luni că cineva trebuie să facă publică poziția României, în condițiile în care „președintele nu face nimic” și tace la Bruxelles ca „surda în horă”.
„Vreau să lămuresc populația României și pe cetățeanul Klaus care e situația cu refugiații. Există, în acest moment, o tendință pe plan european începută întâi de Ungaria, dar care poate continua și în cazul Sloveniei, Croației, Austriei, Germaniei de a-și închide granițele și, atunci, datoria mea față de cetățenii României, că de-asta sunt prim-ministru, am o datorie față de cetățeni, am mers să discut cu principalii noștri parteneri, pe plan regional, și anume Bulgaria și Serbia, ca să avem o acțiune și o coordonare pe ceea ce este totuși cea mai mare provocare în acest moment”, a spus Ponta, la sediul PSD, înainte de ședința BPN.
Disputa a luat naștere după ce Victor Ponta a participat sâmbătă, la Sofia, la o întrevedere cu omologii bulgar și sârb, unde au vorbit despre posibilitatea închiderii granițelor în fața valului de imigranți. Duminică, înainte de a pleca la reuniunea de la Bruxelles pe tema refugiaților, Klaus Iohannis a declarat că premierul nu l-a consultat, nu a avut mandat să angajeze România și s-a „plimbat până la Sofia”.