Prima reacție a premierului Dacian Cioloș în scandalul interceptărilor
”Este soluția de moment cel puțin. E important să nu existe un vid legislativ din punctul acesta de vedere și pe urmă va fi timp să vedem dacă sunt alte soluții mai bune, dar important este să nu se întrerupă procesul de cercetare în justiție”, a spus primul-ministru.
Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, structură în cadrul SRI, este desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității la cererea organelor de urmărire penală, se arată în proiectul ordonanței de urgență privind interceptările.
Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz favorabil proiectului ordonanței de urgență privind interceptările, dar cu câteva observații, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a precizat, joi, că parchetele vor folosi infrastructura SRI pentru interceptări, proiectul de ordonanță de urgență urmând să fie avizat vineri în CSAT și apoi aprobat în ședința extraordinară a Guvernului.