Prima reacție la vârful Bisericii Ortodoxe în cazul crizei refugiaților. Sfatul mitropolitului Clujului pentru români
Întrebat, miercuri, într-o conferință de presă, la Cluj-Napoca, dacă actuala criză a imigranților care provin din state islamice ar putea constitui un pericol pentru creștinismul din statele europene, IPS Andrei Andreicuț a spus că europenii nu trebuie să uite că civilizația pe care au moștenit-o s-a întemeiat pe temelie creștină.
„Aceste valuri de emigranți care pleacă de acolo nu pleacă de bine, ci de rău. Această teroare instalată în zonă îi determină să își părăsească țara și casa, sunt terorizați de Statul Islamic. Oamenii aceștia trebuie primiți cu bunătate, și cine să îi primească întâi? Tinerii să îi primească cu bunătate, pentru că mulți care vin sunt tineri de vârsta lor. Tinerii creștini trebuie să aibă în suflet și dragostea față de semeni. Trebuie să fim buni, dar și atenți la ceea ce se întâmplă”, a spus mitropolitul Clujului.
IPS Andrei Andreicuț consideră că „francezii și englezii și alții din alte state civilizate ar trebui să țină mai mult la spiritualitatea lor”.
„Uneori vedem că francezii și englezii și alții din alte state civilizate nu au preocupări spirituale foarte profunde. Sunt creștini și nu trebuie să uite că civilizația pe care au moștenit-o s-a întemeiat pe temelie creștină. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fie buni și să îi primească pe imigranții care vin pentru că e sărăcie la ei, în Asia sau Africa. Cred că nu ar trebui să se schimbe configurația spirituală a Europei”, a afirmat IPS Andrei Andreicuț.
Potrivit acestuia, foarte mulți dintre imigranți sunt creștini, iar în Siria sau Irak au fost multe biserici dărâmate, „creștinii fiind primii expuși la toate atrocitățile”.
Conform AP, peste 332.000 de refugiați din Orientul Mijlociu și Asia au sosit până în prezent în Europa, în timp ce între statele membre UE există dezacorduri puternice cu privire la gestionarea acestui val fără precedent.
Germania a acceptat mult mai mulți imigranți decât restul celor 27 de state membre UE, iar în state de frontieră aflate în prima linie – ca Grecia, Italia, Macedonia, Serbia și Ungaria – au avut loc confruntări între poliție și imigranți, ciocniri între imigranți, iar unele persoane au murit pe mare, în contextul în care mii de oameni traversează zilnic Mediterana în ambarcațiuni periculoase, în schimbul unor sume de bani plătite traficanților.