Prima TV încetează colaborarea cu Cristina Țopescu, după ce prezentatoarea a intrat în politică
Prima TV a anunțat, luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că încetează colaborarea cu jurnalista Cristina Țopescu, după ce aceasta a anunțat că s-a înscris în PSD.
„Cristina Țopescu a ales să se implice în viața politică și să se dedice în totalitate proiectelor sociale pe care le-a susținut până acum și în calitate de jurnalist. Conducerea Prima TV respectă opțiunea Cristinei Țopescu și îi mulțumește pentru profesionalismul și implicarea de care a dat dovadă în cei 12 ani de colaborare”, se spune în comunicatul Prima TV.
La rândul său, Cristina Țopescu mulțumește echipei de la Prima TV. „Ca om politic, nu voi face decât să continuu să susțin și să lupt pentru cauze în care cred cu toată tăria și în care m-am implicat până acum ca jurnalist”, spune, în comunicat, Cristina Țopescu.
La Prima TV, Cristina Țopescu prezenta „Focus”, principala emisiunie de știri a televiziunii, difuzată de luni până joi, de la ora 18:00. De asemenea, Cristina Țopescu prezenta „Verde-n față”, un talk-show despre problemele societății, difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 11.00.
Reprezentanții Prima TV au declarat, pentru MEDIAFAX, că ediția de luni seară a emisiunii „Focus” va fi prezentată de Magda Vasiliu, care este, la rândul său, vedetă a Prima TV.
Jurnalista Cristina Țopescu s-a înscris în PSD, anunțul fiind făcut, vineri, la Congresul partidului, de către președintele Organizației de femei a PSD, Rovana Plumb.