Hotelierii și proprietarii teraselor din Mamaia încă se chinuiesc, sâmbătă, să-și pună haine de sărbătoare, deși, conform intențiilor unora dintre ei, sezonul estival pe litoral ar trebui să înceapă, chiar și neoficial, pe 15 aprilie. Stațiunea este, însă, total nepregătită.
Lucrătorii roiesc în jurul teraselor, încercând să le cosmetizeze, însă majoritatea susțin că acestea vor fi gata abia pentru minivacanța de 1 mai, și nu pentru cea de Paști.
Peste tot în stațiune se aud zgomote de pichamăr și de ciocan, iar o armată de muncitori, înarmați cu pensule și bidinele, întind straturi de vopsea proaspătă peste ornamentele din lemn sau fier cu care sunt decorate localurile mai cu ștaif din stațiune.
Din loc în loc, unii patroni mai vrednici au reușit să termine treaba la timp, pentru ca puținii turiști care se vor afla pe litoral pentru Sărbătorile Pascale să nu se simtă ca într-un oraș abandonat.
Prețurile afișate sunt decente, oferta fiind destul de variată, de la produse tradiționale, până la pește și alte preparate locale.
Nici hotelierii nu s-au grăbit să-și deschidă unitățile încă de la Paști, spunând că este prea devreme și ar ieși în pagubă. Conform acestora, nu se așteaptă la mai mult de 1.000 de turiști care să ajungă la mare în acest weekend.
Hotelierii spun că turiștii care vin de Paști la mare merg la rude și prieteni, iar restul vor fi absorbiți destul de ușor de unitățile hoteliere cu program permanent.
Prețurile, până aproape de 3.000 de lei
În Mamaia au venit cu oferte hoteluri de patru stele, iar pachetul de trei nopți de cazare variază ca preț între 830 de lei și 2.880 de lei, în cameră dublă. De asemenea, există și pachete pentru două nopți de cazare, care oscilează între 650 de lei și 1.000 de lei pentru o persoană. Pachetele includ masa festivă din prima zi de Paști, mic dejun, precum și acces gratuit la dotările unităților hoteliere – piscină interioară, sauna, sala fitness, spa, masaj și diverse terapii.
De asemenea, unii dintre hotelieri le-au pregătit turiștilor „surprize de la iepuraș”, degustări de vinuri, precum și excursii la mănăstirile din Dobrogea, turul centrului vechi al Constanței și programe artistice. Cele mai scumpe pachete sunt cele în regim all inclusive.
Lumina de Paști, adusă din largul Mării Negre
Și în acest an, credincioșii și turiștii care vor alege să petreacă sărbătorile pascale pe litoral vor putea lua Sfânta Lumină după ce aceasta va fi adusă de pe mare.
Sâmbătă, în jurul orei 23.40, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din Constanța.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 24.00, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
La ceremonie se așteaptă prezența a aproximativ 10.000 de credincioși.
Peste 400 de polițiști constănțeni vor fi prezenți la datorie, în perioada Sărbătorilor de Paște, pentru a asigura un climat de ordine, liniște și siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Astfel, echipaje de patrulare ale poliției rutiere cât și echipaje de siguranță publică vor fi prezente în preajma bisericilor din municipiul Constanța, în special în zona Catedralei „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, bisericii „Sfânta Maria” și bisericii „Sf. Mina”, acolo unde vor fi restricții de circulație pe străzile Arhiepiscopiei, bulevardul Marinarilor și bulevardul Elisabeta, șoseaua Mangaliei sau strada Soveja.
O ceremonie similară va fi organizată și în Portul Turistic din Mangalia, unde, în noaptea de Înviere, va fi adusă „Lumina de la malul mării”, anunță Primăria Mangalia.
Înainte de miezul nopții, mai mulți coriști ai Arhiepiscopiei Tomisului, vor susține un recital de cântece religioase cu temă pascală pentru a marca cum se cuvine cea mai mare sărbătoare creștină.
Potrivit reprezentanților Protoieriei Mangalia, peste 4.000 de persoane sunt așteptate să ia Lumina Sfântă, care va fi adusă de către un preot de la Catedrala Arhiepiscopiei Tomisului, chiar înainte de miezul nopții. Enoriașii vor primi cutiuțe de pască și candele.