Primăria Capitalei: 488 de milioane de lei pentru troleibuze autonome și hibride
This browser does not support the video element.
Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze autonome și 130 de autobuze hibride, valoarea totală a investiției ajungând la aproximativ 488 de milioane de lei cu TVA, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB.
Potrivit proiectului, Primăria Capitalei se angajează să cumpere 100 de troleibuze noi și 130 de autobuze hibride, pentru a îmbunătăți astfel flota deja existentă.
Valoarea totală a investiției ajunge la aproximativ 488 de milioane de lei cu TVA, iar din această sumă, în jur de 340 de milioane de lei ar putea proveni de la Administrația Fondului de Mediu.
„În acest sens, municipalitatea vrea să depună o cerere pentru proiectul „Achiziționare mijloace de transport mai puțin poluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul București”, în vederea obținerii de asistență financiară nerambursabilă în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane”, finanțat din Fondul de Mediu”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Cererea de finanțare va fi depusă în baza studiului de oportunitate „Achiziționare mijloace de transport mai puțin poluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul București”. Primăria Capitalei precizează că vrea să depună cererea de finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului de Mediu până pe 2 noiembrie.
Primăria a cumpărat, la începutul anului, 400 de vehicule de la compania turcească Otokar Europe cu suma de 250.000 de euro, plus TVA, pentru fiecare vehicul. Contractul presupune achiziția a 320 de autobuze cu o lungime de 12 metri, cu o capacitate minimă de 96 de călători, 50 de autobuze cu o lungime de 10 metri și o capacitate minimă de 70 de călători, precum și 30 de autobuze articulate, lungi de 18 metri, cu o capacitate minimă de 135 de călători.