Prima pagină » Știri » Primăria Capitalei anunță că Tribunalul București a decis miercuri intrarea în faliment a RADET

Primăria Capitalei anunță că Tribunalul București a decis miercuri intrarea în faliment a RADET

Primăria Capitalei anunță că Tribunalul București a decis miercuri intrarea în faliment a RADET
Primăria Capitalei transmite că Tribunalul București a decis, miercuri, intrarea în faliment a RADET. Potrivit reprezentanților instituției, activitatea RADET va fi preluată de nou-înființata Companie Municipală Termoenergetica.

„Având în vedere faptul că Tribunalul București a decis astăzi intrarea în faliment a RADET, Primăria Municipiului București îi asigură pe bucureșteni că nu vor avea de suferit de pe urma acestei decizii, pentru că întreaga activitate a RADET va fi preluată, în cel mai scurt timp, de Compania Municipală Termoenergetică”, se arată într-un comunicat, transmis, miercuri, de Primăria Capitalei.

Potrivit primarului general, Gabriela Firea, decizia Tribunalului nu ar avea consecințe asupra furnizării agentului termic

„Decizia de astăzi a instanței nu are consecințe asupra continuității furnizării agentului termic către populație pentru că am luat din timp măsurile necesare astfel încât bucureștenii să nu fie afectați. Concret, am propus, iar Consiliul General a aprobat recent, înființarea Companiei Municipale Termoenergetică București, care are că obiect exclusiv de activitate producerea, distribuția, transportul și furnizarea energiei termice.

Mai mult decât atât, doresc să îi anunț pe salariații RADET că nu vor resimți nici ei această schimbare, nu se vor face disponibilizări, ci întregul personal angajat va fi preluat de noul operator”, transmite Gabriela Firea.

Potrivit PMB, Tribunalul București a decis, miercuri, falimentul RADET.

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și