Prima pagină » Știri » Primăria Capitalei cumpără 100 de autobuze electrice. Unde se va putea circula cu noile mijloace de transport

Primăria Capitalei cumpără 100 de autobuze electrice. Unde se va putea circula cu noile mijloace de transport

Primăria Capitalei cumpără 100 de autobuze electrice. Unde se va putea circula cu noile mijloace de transport
Consiliul General al primăriei Capitalei a votat vineri proiectul privind achiziționarea a 100 de autobuze urbane electrice și infrastructura necesară încărcării acestora, urmând ca după efectuarea unui studiu să fie stabilită și suma ce va fi alocată de la bugetul Capitalei.

Cele 100 de autobuze vor fi cu podea total coborâtă, vor avea instalație de ventilație, aer condiționat și încălzire, dar vor oferi și facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

„Prin dotarea RATB cu un număr de maxim 100 de autobuze urbane electrice, cu podea total coborâtă, care vor fi dotate cu baterii de acumulatori și baterii de supercapacitori, se va realiza reducerea noxelor în centrul Municipiului București, deoarece autobuzul electric este `o` emisii poluante și, de asemenea, se reduc zgomotul și virbrațiile în zona centrală, se va asigura creșterea calității, respectiv aplicarea planului de calitate a aerului conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă și reducerea impactului asupra mediului prin aplicarea acestui obiectiv operațional”, se arată în proiectul de hotărâre votat vineri de Consiliul General al Capitalei.

Conform sursei citate, autobuzele ar urma să fie repartizate pe liniile ce străbat zona centrală a Bucureștiului sau în zone foarte intens circulate.

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, anunța, în 20 aprilie, că, de la jumătatea lunii iunie, pe mai multe bulevarde din centrul și nordul Bucureștiului vor fi amenajate benzi unice de circulație pentru vehiculele RATB.

Planul a fost pus în aplicare pentru o zi, în zona de Nord a Capitalei, însă s-au format cozi, ceea ce a determinat Primăria să amâne instituirea unei benzi unice pentru transportul în comun.

Regia Autonomă de Transport București a propus Primăriei Generale a Capitalei, în vara anului trecut, demararea unui proiect pilot de amenajare a 20,5 kilometri de benzi rutiere, destinate exclusiv transportului public de persoane.

Citește și