Primăria Capitalei vrea să înființeze 11 Companii care să le „înghită” pe cele 20 declarate ilegale
Conducerea Primăriei Capitalei, prin Sorin Chiriță, adminstratorul public al Municipiului București, a trimis recent, către toți consilierii generali, un document prin care se propune înființarea a 11 Companii Municipale care să le „înghită” pe cele 20 declarate ca fiind ilegale de către Curtea de Apel București.
Pentru că instanța a motivat decizia din noiembrie 2018 prin faptul că societățile municipale au fost înființate în 2017 cu majoritate simplă, și nu cu una de două treimi, cele 11 companii care se propun acum au nevoie de o majoritate de două treimi.
Astfel, pentru înființarea celor 11 companii este nevoie de votul tuturor consilierilor PMP și de votul a 5 consilieri PNL. Cei de la USR nu vor vota înființarea noilor societăți, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilierul Ana Ciceală.
În ceea ce privește votul celor de la PNL și de la PMP, în prezent au loc negocieri strânse între conducerea Primăriei și reprezentanții celor două partide.
Potrivit surselor MEDIAFAX, cele 11 proiecte de înființare ar putea fi dezbătute pe data de 30 mai, atunci când va avea loc ședința ordinară a Consiliulii General pentru luna mai.
Mai jos, textul documentului trimis consilierilor generali, intrat în posesia MEDIAFAX:
1. Se va înființa Compania Municipală Servicii Iluminat Public București S.A., care va absorbi prin fuziune Compania Municipală Iluminat Public București S.A., potrivit art. 238 alin (1) lit. a) din Legea nr. 131/1990 privind societățile.
Noua companie creată va oferi gestionarea serviciului de iluminat public, urmărindu-se, în principiu, două direcții: satisfacerea interesului public, astfel încât cetățenii Municipiului București să beneficieze de un serviciu de iluminat public la standarde de calitate; asigurarea unui serviciu de iluminat public în tendință cu noile directive europene de eficiență energetică, urmărindu-se reducerea consumului de energie electrică prin implementarea noilor tehnologii.
2. Se va înființa Compania Municipală Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție București S.A. care va absorbi prin fuziune Compania Eco Igienizare București SA
Înființarea noii companii are ca scop asigurarea serviciilor de salubrizare – deratizare, dezinfecție și dezinsecție, nevoi esențiale, de utilitate și interes public general, din următoarele considerente: Municipiul București este cel mai populat oraș din România și cel mai important centru industrial, comercial, universitar, cultural și de atracție pentru un puternic flux migrator dinspre localitățile României.
Fiind al zecelea oraș ca număr al populației din Uniunea Europeană, Bucureștiul este un mare producător de deșeuri municipale menajere, industriale, din comerț și instituții, stradale etc. prin urmare și incidența vectorilor este mai mare.
3. Se va înființa Compania Municipală Consolidări Clădiri cu Risc Seismic București S.A. care va absorbi prin fuziune Compania Municipală Consolidări București S.A., cu scopul de a diminua un pericol public și de a revitaliza aspectul urbanistic al Municipiului București, în condiții de eficientizare și eficacitate economică.
Până la înființarea Companiei Municipale Consolidari S.A., activitatea era desfășurată de către Administrația Municipală pentru Consolidări cu Risc Seismic, entitate aflată în subordinea Consiliului General al municipiului București, care prevedea în structura sa organizatorică un număr limitat de angajați cu o salarizare insuficientă fapt care determina imposibilitatea atragerii de specialiști cu înaltă calificare necesari desfășurării activităților specifice.
4. Se înființează Compania Municipală Parking Servicii București S.A., care va absorbi prin fuziune Compania Municipală Parking București S.A.
Compania Municipală Parking București S.A. are ca scop diminuarea congestiei în aglomerațiile urbane prin reducerea substanțială a timpului necesar pentru găsirea unui loc de parcare, prin alinierea la standardele și proiectele europene în domeniul SMART PARKING, precum și integrarea sistemului de parcări la nivelul capacității și structurii mediului urban.
5. Se va înființa Compania Municipală Situații de Urgență București S.A. , care va absorbi prin fuziune Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București S.A., Compania Municipală Pază și Securitate București S.A. și Compania Municipală Medicala București S.A.
Este necesară înființarea Companiei Municipale Situații de Urgență București S.A. prin fuziunea prin absorbție a Companiei Municipale Medicala, a Companiei Municipale de Pază și Securitate și a Companiei Municipale de Protecție Civilă și Voluntariat, pentru a acționa prompt în îmbunătățirea calității veții a cetățenilor Municipiului București prin asigurarea unui serviciu medical de calitate, prin asigurarea pazei si protecției a cetățenilor, a bunurilor acestora precum și a patrimoniului municipalității, prevenirea si gestionarea situațiilor de urgență prin protejarea și punerea în siguranță a obiectivelor precum si tratamentul medical al eventualelor victime.
6. Se va înființa Compania Municipală Proiecte Metropolitane București S.A. care va absorbi prin fuziune Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București S.A., cu scopul de a îmbunătăți condițiile de viață ale cetățenilor, printr-o abordare integrată a serviciilor de coordonare/consultanță pentru proiectele de infrastructură mare ale Municipiului București.
7. Se înființează Compania Municipală Siguranța Traficului București S.A. care urmează să absoarbă prin fuziune Compania Municipală Managementul Transportului București SA, Compania Municipală Managementul Traficului București SA și Compania Municipală Tehnologia Informației București SA.
8. Se înființează Compania Municipală Administrare Zone Verzi București S.A., care urmează să absoarbă prin fuziune Compania Municipală Parcuri și Grădini București S.A. și Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București S.A.
De la data înființării, cele două companii ce urmează a fi absorbite prin fuziune au avut ca scop desfășurarea de activități de întreținere peisagistică.
9. Se înființează Compania Municipală Publicitate, Sport și Evenimente București S.A. care urmează să absoarbă prin fuziune Compania Municipală Publicitate și Afișaj București SA, Compania Municipală Turistica București SA, Compania Municipală Sport pentru Toți București SA și Compania Municipală Agrement București SA.
10. Se înființează Compania Municipală Cimitire și Crematorii București S.A., care va absorbi prin fuziune Compania Municipală Cimitire București S.A.
Societatea „Compania Municipală Cimitire București” a fost înființată în scopul desfășurării de activități de interes public local, în baza contractelor perfectate între administrația publică și societatea comercială.
11. Se propune ca Societatea Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. să absoarbă prin fuziune Compania Municipală Imobiliara București S.A și Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A.