Primăria Sectorului 4 vrea bani de la Guvern pentru plata despăgubirilor din Dosarul Colectiv. Băluţă: Suma finală e de 64 de milioane de lei
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a firmat că instituţia sa cere spijinul Guvernului pentru a găsi fonduri, astfel încât să poată fi plătite despăgubirile din Dosarul Colectiv, care se ridică la 64 de milioane de lei. În plus, prefectul Capitalei, Toni Greblă, a menţionat că instituţiile trebuie să plătească mai întâi aceşti bani, dacă vor să aibă posibilitatea să-l dea în judecată pe Cristian Popescu Piedone, pentru recuperarea banilor.
Întrebat dacă va cere sprijinul Guvernului pentru a plăti despăgubirile din Dosarul Colectiv, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a precizat: „În primul rând, e o obligaţie cel puţin morală pe care Primăria Sectorului 4 o are, aceea de a – a fost consfiinţită de judecători – aceea de a plăti despăgubirile integral şi cât mai repede. În mod evident, e o sumă care reprezintă mai mult de jumătate din bugetul Sectorului 4, nu are cum să existe în valoare reală, şi dacă mâine se vor face popriri pe conturi, cheltuielile de funcţionare vor fi, iar ponderea pe care investiţiile din buget local o au în ansamblul global e una foarte mică, ceea ce ar însemna un timp extrem de lung în care Sectorul 4 ar reuşi să plătească această datorie, lucru care nu este normal şi nu e drept. E o situaţie de urgenţă şi am întreprins demersurile necesare accesării fondului de rezervă al Guvernului”.
Primarul a mai spus că deja a discutat cu Ministerul de Finanţe şi a înaintat sumele finale: „Săptămâna trecută am scris Ministerului de Finanţe şi am avut discuţii cu oficiali ai guvernului legate de modalităţile tehnice prin care putem face aceste lucruri – trebuie elaborată o hotărâre de consiliu local, va fi înmânată domnului prefect, am convingerea că în câteva săptămâni guvernul va identifica modalitatea şi vom anunţa. Soluţia tehnică e fondul de rezervă al Guvernului. Suma e de 64.200.000 de euro, finală, calculată, de colegii mei de la departamentele de specialitate. Această datorie pe care o avem o vom achita în cel mai scurt timp.
Cu precizări a venit şi prefectul Capitalei, Toni Greblă: „Hotărârile judecătoreşti se execută de bună voie întotdeauna, executarea silită e o excepţie. Statul şi organele au obligaţia să execute hotărârile judecătoreşti. Acest lucru şi suferinţa şi daunele provocate victimelor şi urmaşilor victimelor de la Colectiv au determinat atât primăria cât şi guvernul să înţeleagă faptul şi să aibă dorinţa de a executa de bună voie într-un termen cât mai scurt această hotărâre care obligă la o sumă de aproximativ 64 de mil euro către victimele şi moştenitorii victimelor şi se vor face toate eforturile să fie achitate în integralitate sau în cel mai scurt timp posibil sau eşalonate pe 6 luni, dar nu se pune problema de ani în a achita aceste despăgubiri.”
Întrebat dacă autorităţile îl vor acţiona în instanţă pe Piedone, pentru aceste daune, prefectul Capitalei a punctat că mai întâi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească despăgubirile, apoi au unde verde spre această cale.
„Ca să avem această posibilitate, trebuie să achităm despăgubirile civile, după vor vedea fiecare ce au de făcut”, a completat Greblă. Şi Băluţă a conchis faptul că instituţia pe care o conduce va face tot ce poate pentru a rezolva situaţia.