Primăria Sectorului 4 vrea să mute 500 de COPII din două grădinițe într-un MALL. Investiția ajunge la peste 250.000 de euro

Publicat: 05 12. 2018, 08:54
Actualizat: 25 03. 2019, 21:35

Primăria Sectorului 4 vrea să refacă 19 grădințe, care nu au în prezent autorizație de securitate la incendiu ISU, astfel că treptat, copiii care învață în aceste unități, vor fi mutați în alte locații.

În primă etapă, primăria vrea să mute copiii din două grădinițe în Grand Arena Mall, unde, în prezent, se amenajează spațiul necesar.

„Amenajăm un spațiu pentru un număr de cel puțin 500 de copii, vorbim de două grădinițe importante. În primă fază, acest spațiu îi va găzdui pe copiii care vor fi relocați din grădinițele pe care ne-am propus să le aducem în normalitate, adică să obținem autorizațiile de securitate la incendiu, pentru un număr total de 19 grădinițe, iar finanțarea se va face prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, cu finanțare de la Guvern. După un an, un an și jumătate, aceste două grădinițe din mall vor deveni de sine stătătoare. Ne interesează, fiind vorba de o locație nouă, să o amenajăm după toate normele care sunt impuse în acest moment”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul sectorului 4, Daniel Băluță.

Potrivit edilului, în prezent nu au fost stabilite grădinițele care vor fi mutate, însă se vor alege două unități din apropiere de mall.

„Vor fi în jur de 20 de clase, și dacă facem un calcul, undeva la 25 de copii pe clasă, vorbim de 500 de copii minim, care pot fi găzduiți în acest spațiu. Primii copii vor veni undeva la mijlocul lunii februarie. Noi ne dorim să mutăm copiii înainte să înceapă semestrul al doilea, însă este un lucru foarte simplu. În loc să meargă într-un loc, părinții vor merge într-un alt loc, și urmează ca noi să vorbim cu toți părinții ce vor fi în această situație”, precizează Băluță.

Costurile pentru această investiție sunt, potrivit primarului, de 250.000 de euro, fără TVA, iar primăria va plăti și o chirie lunară de 6 euro pe metru.

„Sunt multe facilități pentru părinții care își vor aduce copiii aici. Discutăm de locuri de parcare, despre condiții civilizate. Costurile lucrărilor sunt undeva la 250.000 de euro, fără TVA, dar sunt costuri relativ mici, în funcție de câți copii putem să primim. Vor avea toate dotările, dar vom discuta cu cadrele didactice pentru a stabili dacă vor avea bucătărie sau catering. Costul chiriei este de 6 euro pe metru, pe lună”, a mai precizat Daniel Băluță.