Primăria Sibiu are 27 de procese deschise de firme de asigurări pentru mașini avariate în gropi. Primăria a pierdut deja un proces
Mai multe societăți de asigurare au dat în judecată Primăria Sibiu, după ce au fost nevoite să plătească daune unor șoferi care și-au deteriorat mașinile în gropile din oraș, în total existând 27 de astfel de procese, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, în anii 2012-2013, împotriva municipalității au fost deschise 27 de procese pentru daune produse mașinilor din cauza stării drumurilor.
Dintre acestea, 21 de procese sunt pe rol, patru sunt câștigate de municipalitate și două sunt în faza de recurs, declarat de autoritățile locale.
Potrivit sursei citate, într-unul dintre cele două procese pierdute, Consiliul Local Sibiu a fost obligat la plata unei daune de 1.835,44 lei, 75,44 lei – taxă de timbru și 1.760 de lei – onorariu expert, dar sentința nu este definitivă, CL declarând recurs.
În cel de-al doilea proces pierdut, Primăria și Consiliul Local au fost obligate la plata unor despăgubiri în valoare de 245,23 de lei, la care se adaugă 1.987,02 lei cheltuieli de judecată. Nici această sentință nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către reprezentanții Primăriei.
Mirela Gligore a precizat că niciunul dintre cele 27 de procese nu a fost deschis de către vreo persoană fizică, toate fiind intentate de firme de asigurări.
La rândul său, Radu Nechit, consilierul pe probleme de comunicare al președintelui Consiliului Județean (CJ) Sibiu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că instituția a fost chemată în instanță în șase procese pentru despăgubiri, promovate de firme de asigurări, ca urmare a unor accidente produse pe drumurile din județul Sibiu.
Din cele șase procese, patru sunt încă pe rol, iar două au fost câștigate de către Consiliul Județean Sibiu, nefiind plătite niciun fel de despăgubiri până în prezent.
Radu Nechit a precizat că nici Societatea Drumuri și Poduri, aflată în subordinea CJ Sibiu, care are în sarcină administrarea drumurilor județene nu a plătit despăgubiri până în prezent.
Societatea respectivă a avut pe rol trei procese, în perioada 2009-2010, dar acestea s-au încheiat fără să fie obligată la plata unor daune.