Prima pagină » Știri » Primăria somează agenții economici din clădirile cu bulină roșie să-și ÎNCETEZE activitatea în 24 de ore

Primăria somează agenții economici din clădirile cu bulină roșie să-și ÎNCETEZE activitatea în 24 de ore

Primăria somează agenții economici din clădirile cu bulină roșie să-și ÎNCETEZE activitatea în 24 de ore
Utilizatorii a 162 de imobile încadrate în clasa I de risc seismic au fost notificați să-și înceteze activitatea în 24 de ore, în caz contrar urmând a fi sancționați cu amenzi de la 50.000 la 70.000 de lei, informează Primăria Municipiului București (PMB).

Poliția Locală București a demarat, joi, acțiunea de notificare a tuturor utilizatorilor spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință situate în imobile expertizate și încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public.

Astfel, până vineri, utilizatorii unui număr de 162 imobile încadrate în clasa I de risc seismic au fost notificați ca în termen de 24 de ore de la primirea somației, să-și înceteze activitatea. În caz contrar aceștia vor fi sancționați cu amenzi de la 50.000 la 70.000 de lei, potrivit PMB.

De asemenea, reprezentanții PMB au solicitat primăriilor sectoarelor 1 – 6 să dispună interzicerea emiterii autorizațiilor de funcționare și retragerea celor în vigoare, pentru agenții economici care desfășoară activități permanente și/sau temporare, care implică aglomerări de persoane în spații situate în construcții expertizate și încadrate în clasa I de risc seismic.

Acțiunea se desfășoară în scopul respectării prevederilor Legii nr. 282/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, precizează PMB, arătând că pe site-ul său se regăsește lista clădirilor expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, actualizată în 25 noiembrie.

Bucureștiul are 183 de clădiri care reprezintă pericol public în caz de cutremur, iar în ultimii 14 ani au fost consolidate doar 18 astfel de imobile, multe teatre sau săli de spectacol fiind în pericol pentru că proprietarii refuză consolidarea, a arătat municipalitatea, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX.

Legea care interzice desfășurarea de activități în spații cu risc seismic are drept consecință închiderea foarte multor localuri, cluburi și magazine din centrul Bucureștiului, așa cum Gândul a relatat recent.

Actul normativ paralizează practic Centrul Vechi, unul dintre atracțiile Capitalei și cel mai aglomerat loc.

Mai jos, puteți consulta listele cluburilor încadrate în categoria I sau a II-a de risc seismic sau într-una dintre categoriile de urgență.

Cluburi care funcționează în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, conform unei liste actualizate, publicată pe site-ul Primăriei Municipiului București la data de  6 noiembrie 2015:

1. Club A – Strada Blănari nr. 14 (funcționează și la subsol)

2. Godot Cafe-Teatre – Strada Blănari nr. 14 (parter + subsol)

3. Trattoria Buongiorno Centrul Istoric – Strada Franceză nr. 52

4. True Social Club – Strada Franceză nr. 52 (subsol)
5. Tress Fast Food – Strada Franceză nr. 52
6. Fire Club – Strada Gabroveni nr. 12 (subsol)

7. Restaurant Argentin – Strada Blănari nr. 9-13
8. 55 Jazz – Strada Franceză nr. 9

9. Explorer”s Irish Pub – Strada Franceză nr. 9
10. Qetesh Club – Strada Franceză nr. 9

11. City Grill – Strada Lipscani nr. 12
12. Berăria Siegfried – Strada Lipscani nr. 29

13. Taverna Racilor – Strada Smârdan nr. 18

14. Le Secret Cafe Bar – Strada Smârdan nr. 18
15. Xclusive Grill & Crepes – Strada Smârdan nr. 18
16. Hobo”s Eat Point – Calea Victoriei nr. 2-4
17. Wake Cup – Strada Nicolae Tonitza nr. 11

18. Botanique – Strada Doamnei nr. 3
19. La Bonne Bouche – Strada Franceză nr. 30
20. Il Peccato – Strada Franceză nr. 30

21. Trattoria Sicilia – Strada Franceză nr. 30
22. Brittish Pub – Strada Lipscani nr. 38
23. Restaurant Gara Lipscani – Strada Lipscani nr. 38 (subsol)

24. Bar Bicicleta – Strada Lipscani nr. 38

25. Barbero Club & Pub – Strada Lipscani nr. 38

26. Pizza Cafe 21 – Strada Lipscani nr. 21
27. Restaurant Saray – Strada Lipscani nr. 21
28. Club Bazaar – Strada Covaci nr. 10

29. Restaurant Adeline – Strada Blănari nr. 9

30. Restaurant Lacrimi și Sfinți – Strada Șepcari nr. 16 (în proces de consolidare și extindere)

31. Jack”s Pub – Strada Lipscani, nr. 45

32. Biutiful – Strada Gabroveni nr. 6-8

33. Hot Girls Night Club – Strada Gabroveni nr. 6-8
34. Old City Pub – Strada Lipscani nr. 45 (subsol)
35. Bistro Smârdan – Strada Smârdan nr. 18
36. Private Hell Rock Club – Strada Soarelui nr. 5 (clasa a II-a de risc seismic)

Cluburi, baruri și restaurante care funcționează în clădiri încadrate într-una dintre categoriile de urgență în ceea ce privește riscul seismic (U1, U2, U3):

1. The Bankers – Strada Șelari nr. 15 (U1)

2. The Barrel – Strada Smârdan nr. 27 (U1)

3. St. Patrick – Strada Smârdan nr. 23-25 (U1)

4. Bastards – Strada Lipscani nr. 48 (U2)

5. The Address – Strada Covaci nr. 3-5 (U2)
6. Entourage – Strada Eugeniu Carada nr. 5-7 (U3)

7. Vintage Pub – Strada Smârdan nr. 43 (U3)

8. Mojo – Strada Gabroveni nr. 14 (fără categorie specificată)

Cinematografe care funcționează în clădiri încadrate într-una dintre clasele de risc seismic:

1. Cinema Scala – Bulevardul Magheru, nr. 2-4 (Clasa I)

2. Cinema Patria – Bulevardul Magheru, nr. 12-14 (Clasa I)

3. Cinema Studio – Bulevardul Magheru, nr. 29 (Clasa I)

4. Cinema Pro – Strada Ion Ghica, nr. 3 (Clasa I)

5. Cinemateca Eforie – Strada Eforiei, nr. 2 (Categoria U2)

6. Glendale Studio – Șoseaua Cotroceni, nr. 9 (Categoria U2)

Teatre care funcționează în clădiri încadrate într-una dintre clasele de risc seismic:

1. Teatrul Nottara – Bulevardul Magheru, nr. 20 (Clasa I)

2. Teatrul Metropolis – Strada Mihai Eminescu, nr. 89 (Clasa a III-a)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!