Prima pagină » Știri » Primarii orașelor din jurul Romei, alarmați că romii evacuați din capitală se mută pe teritoriul lor

Primarii orașelor din jurul Romei, alarmați că romii evacuați din capitală se mută pe teritoriul lor

Autoritățile din localitățile din zona Castelli Romani (colinele din apropiere de Roma) sunt alarmate de apariția în zonă a tot mai multor căruțe de romi evacuați din capitala italiană în urma adoptării decretului-lege referitor la expulzarea cetățenilor UE din motive de siguranță publică.

Potrivit paginii electronice a cotidianului Il Giornale, în localitatea Torvaianica au sosit sâmbătă dimineață 25 de căruțe pline cu romi evacuați din tabăra Tor di Quinto, unde s-a consumat incidentul de marți noapte, în care o italiancă a fost bătută și aparent violată de un presupus agresor român de etnie romă.

Locuitorii din Torvaianica au semnalat autorităților prezența căruțelor în piața Kennedy, din centrul localității, iar administrația orășenească a decis să ia măsuri imediate, pentru a contracara riscul unui flux necontrolat de nomazi în oraș.

Președintele consiliului orășenesc, Marco Mesturini, deplasat la fața locului, a explicat că există o prevedere care permite staționarea căruțelor și a rulotelor în zonă, pentru o perioadă de maximum 48 de ore, dar că ea nu autorizează și instalarea definitivă a acestora în zonă.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și