Primarul Capitalei dă asigurări: Bucureștenii vor avea apă caldă și căldură în timpul iernii
Gabriela Firea a convocat marți un Comandament pentru pregătirea sezonului rece, la care au participat toate instituțiiile cu atribuții în domeniu și a transmis că bucureștenii nu au de ce să își facă probleme la iarnă.
„Sunt convinsă că și în acest an bucureștenii vor avea atât apă caldă, cât și căldură, precum și toate serviciile necesare pentru a trece cu bine de sezonul rece. Încă de la începutul săptămânii, RADET a început probele, astfel încât putem să începem furnizarea agentului termic fără probleme. În ultimii 3 ani s-au făcut investiții fără precedent în rețeaua de termoficare, care este foarte veche, de 50 – 60 de ani, și, din nefericire, în ultimii peste 20 de ani a existat un deficit de investiții în conductele RADET. De aceea, în fiecare an au avut loc și foarte multe avarii. Sperăm ca acestea să fie din ce în ce mai rare și, de asemenea, să fie rezolvate de către angajații RADET și ai companiei municipale într-un timp cât mai scurt”, a apus primarul general Gabriela Firea.
Edilul a afirmat că este la zi cu plata subvenției, astfel încât bucureștenii nu au de ce să se teamă că nu vor avea căldură în această iarnă.
Firea a adăugat că grădinițele, creșele, școlile, spitalele și instituțiile publice care au solicitat au primit deja agentul termic.
Primarul general a mai spus că în ceea ce îi privește pe oamenii străzii, DGASMB și ASSMB vor avea grijă, împreună cu Poliția Locală municipală și cu polițiile din cele șase sectoare, să vină în întâmpinarea celor fără adăpost, pentru a le oferi asistență socială și medicală.