Primarul comunei prahovene Bănești, ARESTAT preventiv pentru corupție, a fost trimis în judecată

Publicat: 17 05. 2012, 22:00
Actualizat: 17 05. 2012, 22:02

 

Primarul comunei prahovene Bănești, arestat preventiv la sfârșitul lui martie, a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, trafic de influență și furt calificat cu consecințe deosebit de grave, fapte pe care le-a recunoscut la audieri, în locul său candidând la primărie soția sa.

Potrivit unor surse din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ion Costache Petre, primarul comunei prahovene Bănești a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El este acuzat de săvârșirea a patru infracțiuni, respectiv: două infracțiuni de conflict de interese, o infracțiune de trafic de influență și o infracțiune complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii au stabilit că primarul a acordat unei firme administrate de ginerele său contracte pentru achiziții bunuri și servicii din bani publici. Este vorba despre două astfel de contracte,unul încheiat în anul 2007, celălalt în anul 2009.

De asemenea, anchetatorii îl acuză pe Ion Costache Petre că a primit 5.000 de lei pentru a interveni pe lângă un agent de poliție din comuna Bănești și a-l determina pe acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu într-un doar privind furtul unei conducte de către mai muște persoane, inculpate în dosarul în care primarul a fost trimis în judecată. De asemenea, procurorii susțin că primarul i-a ajutat pe ceilalți inculpați din dosarul în care este judecat să sustragă o conductă care aparține OMV Petrom, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 604 000 lei.

Surse apropiate anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că în cursul audierilor Ion Costache Petre a recunoscut toate faptele de care este acuzat.

Cu câteva săptămâni înainte de a fi arestat preventiv, la sfârșitul lunii martie, Ion Costache Petre fusese anunțat drept candidat pentru al treilea mandat la primăria Bănești din partea PDL.

Ulterior, PDL Prahova a depus la biroul electoral dosarul de candidatură pentru funcția de primar la Bănești al soției lui Ion Costache Petre, Ion Costache Livia, profesor de matematică la un liceu din Câmpina.