Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, cercetat de DNA pentru luare de mită și trafic de influență
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, este urmărit penal pentru luare de mită și trafic de influență, fiind acuzat că a primit bani de la reprezentanții a cinci firme pentru a le favoriza la achizițiile publice organizate de instituție, la atribuirea și la derularea contractelor, a anunțat DNA.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au început urmărirea penală în cazul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru luare de mită și trafic de influență, ambele în formă continuată, precum și pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, se arată într-un comunicat de presă de marți al DNA.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2011-2013, Cătălin Cherecheș a primit bani, „cu titlu de foloase necuvenite”, de la reprezentanții a cinci societăți comerciale, pentru a favoriza aceste firme în procedurile de achiziție publică organizate de Primăria municipiului Baia Mare, atât cu ocazia atribuirii contractelor, cât și pe parcursul derulării acestora.
Procurorii îl mai acuză pe Cătălin Cherecheș că, în perioada februarie – mai, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a efectuat acte de comerț incompatibile cu funcția pe care o deține, prin intermediul a două persoane din anturajul său care erau, în mod aparent, reprezentanții legali la două societăți comerciale.
Astfel, în luna mai, pentru a achiziționa licența pentru un post de televiziune, Cătălin Cherecheș ar fi intervenit pentru modificarea acționariatului celor două firme, astfel încât apropiații săi să devină acționari sau administratori ai acestor societăți comerciale.
În această cauză, procurorii fac acte de urmărire penală și față de alte persoane.
DNA a precizat că primarul Cătălin Cherecheș a fost citat cu mandat de aducere pentru a fi audiat și a-i fi aduse la cunoștință acuzațiile.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii DNA Cluj au făcut, marți, percheziții la sediul Primăriei Baia Mare, la locuința primarului Cătălin Cherecheș și la mai multe sedii de firme, între care și trustul de presă e-Maramureș.
Potrivit presei locale, perchezițiile procurorilor ar avea legătură cu mai multe declarații date de omul de afaceri Ioan Baltă, zis Oniza, administrator al XS Sud Compani din Baia Mare. La jumătatea lunii martie, acesta a fost arestat în urma unor percheziții făcute de procurorii bucureșteni, într-un dosar în care se fac cercetări pentru înșelăciune și evaziune fiscală.
Cătălin Cherecheș este primar la Baia Mare din mai 2011, când au avut loc alegeri parțiale. La alegerile locale din iunie 2012, Cătălin Cherecheș a fost reales în funcție cu 86,3 la sută din voturi.
Între 2005 și 2008, Cherecheș a fost vicepreședinte și purtător de cuvânt al organizației județene Maramureș a PSD, iar ulterior s-a înscris în PNL, fiind exclus din partid în luna ianuarie a acestui an. În perioada 2008 și 2011 Cherecheș a fost deputat.
Potrivit declarației de avere din iulie 2012, Cătălin Cherecheș are patru terenuri intravilane în Baia Mare dobândite între 2002 și 2006, în suprafață totală de peste 4.000 de metri pătrați, două fiind cumpărate, iar alte două moștenite împreună cu mama lui, Viorica Cherecheș.
Potrivit documentului citat, el deține 37,5 la sută dintr-o casă de locuit cu o suprafață totală de 373,5 metri pătrați și același procent dintr-o casă de vacanță în suprafață de 281 metri pătrați, ambele moștenite în 2002 împreună cu Viorica Cherecheș.
Primarul din Baia Mare mai are un spațiu comercial în suprafață de 990 metri pătrați pe care l-a cumpărat în 2006.
El nu a trecut în declarația de avere autovehicule și nici conturi și depozite bancare. Primarul a acordat însă două împrumuturi în nume personal, unul pentru SC VDC Holding SRL în valoare de 1.120.016, 92 lei și celălalt către VDC Medical SRL de 571.721 lei.
În anul fiscal anterior declarației de avere din iulie 2012, Cherecheș a avut venituri de 18.929 ca deputat și 22.881 din funcția de primar la Baia Mare.
Potrivit declarației de interese, Cătălin Cherecheș este președinte membru asociat la Fundația „Dorel Cherecheș”, asociat la VDC Holding SRL, unic asociat la VDC Medical SRL, acționar la SC SEVARO SA, asociat la SC M&C Consulting SRL și membru al Asociației Rivulus Fashion.
În iulie 2009, procurorii DNA Cluj anchetau o afacere imobiliară propusă Consiliului Local Baia Mare de Cătălin Cherecheș, care în acea perioadă era deputat. În acest caz au fost audiați viceprimarul de la acea vreme Mircea Dolha (PSD).
Proiectul de hotărâre al Consiliului Local Baia Mare ajuns în atenția DNA a fost votat în anul 2007 în urma mai multor scandaluri, pentru că locatarii din zona în care urma să se ridice complexul rezidențial au depus mai multe reclamații la Primărie în care au cerut oprirea lui.
Proiectul a fost inițiat de firma VDC Holding din Baia Mare, la care acționar era Cătălin Cherecheș, precum și mama acestuia, Viorica Cherecheș.
La câteva luni de la aprobarea PUZ-ului în Consiliul Local Baia Mare, proiectul a fost preluat de firma Maexpa SRL din Baia Mare, după ce imobilul de pe strada Avram Iancu pe locul căruia urma să se dezvolte complexul rezidențial a fost cumpărat de la Viorica Cherecheș contra sumei de aproape șapte milioane de lei.
Tranzacția se afla înscrisă în declarația de avere din 2009 a Vioricăi Cherecheș, director al Spitalului de Boli Infecțioase din Baia Mare, figurând la capitolul III „Bunuri mobile a căror valoare depășește 1.000 euro fiecare și bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni”. Vânzarea s-a încheiat la 20 decembrie 2007, potrivit declarației de avere.