Primarul din Constanța, Decebal Făgădău, și fostul edil Radu Mazăre, cercetați de DNA

Publicat: 04 12. 2017, 16:34
Actualizat: 07 06. 2018, 02:02

Decebal Făgădău, primar al municipiului Constanța, fost viceprimar la data faptelor, Nicoleta Constantin, la data faptei șefă a Serviciului autorizații în construcții din cadrul primăriei Constanța, și Antonela Fulvia Dinescu, la data faptei director executiv adjunct al Direcției Administrației Publice Locale din cadrul primăriei Constanța sunt acuzați pentru abuz în serviciu.

În același dosar, Radu Mazăre, primar al municipiului Constanța la data faptelor, și Luiza Tănase, arhitect șef al primăriei la acel moment sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, este vorba despre un hotel din stațiunea Mamaia, construit în zona centrală, acesta fiind ridicat în baza unei autorizații emise în anul 2009 de primăria Constanța. Imediat, primarul și firma care a construit hotelul au fost acționați în judecată de o societate care avea sediul în vecinătate, cerând anularea autorizației de construție, susținând că îi este vămătat dreptul de proprietare. În 2012, judecătorii din Constanța au decis anularea autorizației de construție.

„Instanța a reținut că, la emiterea autorizației de construire, nu s-a respectat interdicția de a construi în interiorul zonei de protecție și că amplasarea imobilului este situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcții definitive (..). Instanța a mai reținut că autorizația de construcție a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere și servitute privind distanța dintre construcții”, spun procurorii.

Ulterior, în 2013, firma reclamantă a cerut demolarea imobilului, însă primăria a anunțat că a emis o altă autorizație pentru hotel, în 2011, care nu a fost anulată de instanță.

„Ulterior, în cursul aceluiași an, Primăria municipiului Constanța a venit cu o completare prin care înștiința instanța de judecată că a intervenit un element nou, respectiv că a fost emisă, la data de 03.09.2013 o nouă autorizație de construire, pentru imobilul a cărui demolare se cere. Prin urmare, Primăria municipiului Constanța considera că nu mai există temei legal pentru ca societatea reclamantă să solicite și să obțină demolarea construcției edificate în regim P+5E-6E. (..) Autorizația de construire din data de 03.09.2013 a fost semnată de Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar al municipiului Constanța, în exercitarea atribuțiilor delegate de primar al municipiului Constanța, de Constantin Nicoleta, la data faptei șef serviciu – Serviciul autorizații în construcții din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, în exercitarea atribuțiilor de împuternicit al arhitectului – șef al mun. Constanța și de Dinescu Fulvia Antonela, la data faptei director executiv adjunct al Direcției Administrației Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, în exercitarea atribuțiilor de împuternicit al secretarului municipiului Constanța”, precizează DNA.

Potrivit sursei citate, „eliberarea autorizației respective din data de 03.09.2013 nu ar fi fost posibilă fără întocmirea și eliberarea certificatului de urbanism din data de 02.07.2013, semnat de Mazăre Radu Ștefan în calitate de primar și de suspecta Luiza Elena Tănase în calitate de arhitect șef”.

„În certificat s-a menționat, în mod nereal, că nu există zone protejate, drepturi de servitute sau interdicții de construire, astfel cum se reținuse în mod irevocabil decizia civilă a Curții de Apel Constanța, din 2012. Certificatul de urbanism nu a fost redactat în baza cererii și a documentației complete depuse, în concordanță cu situația reală din teren la data solicitării. Certificatul de urbanism respectiv, emis cu încălcarea prevederilor legale era un înscris absolut necesar eliberării autorizației de construire din anul 2013, în favoarea firmei care a construit imobilul de lux de pe plajă”, mai explică procurorii.

În anul 2016, Tribunalul Constanța a dispus anularea autorizației de construire emisă la data de 03.09.2013 de Primăria Municipiului Constanța, întrucât pe terenul pentru care s-a emis autorizația era deja construită o clădire (imobilul rezidențial ce fusese construit în proporție de 95% în baza autorizației anulate) prin urmare autorizația din anul 2013 a fost emisă nelegal. Decizia a fost anulată ulterior, ca urmare a faptului că părțile au ajuns la o înțelegere amiabilă.

Persoanele vizate au fost chemate la sediul DNA Constanța pentru a lua la cunoștință acuzațiile.