Primarul din Drobeta Turnu Severin, printre clienții unei rețele de proxenetism

Publicat: 13 02. 2015, 18:01

Din referatul întocmit de către procurorul care a cerut arestarea preventivă a omului de afaceri Dan Ovidiu Mârț, considerat liderul rețelei de proxenetism, se arată că adolescentele exploatate erau numite în interceptări „CD-uri” sau „fotbaliști”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, potrivit referatului, în data de 13 ianuarie 2014, la ora 22.36, „Mârț Ovidiu Dănuț îi oferă lui Bogdan 4 CD-uri (patru fete)”. Același document arată că în data de 15 ianuarie 2014 „o persoană, Narcis, i-a solicitat lui Mârț Ovidiu Dănuț două fete, una pentru el și una pentru domnul doctor”.

Câteva zile mai târziu, în data de 21 ianuarie 2014, Dan Ovidiu Mârț îi transmite lui Mircea, potrivit aceluiași referat al procurorilor, „că a completat echipa cu fotbaliști noi, procurorul arătând că este „evident că se referă la noi fete recrutate”.

În referatul procurorilor apar numele unor cunoscuți avocați și procurori, precum și numele primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, printre persoanele care plăteau pentru serviciile fetelor racolate de rețeaua de proxenetism.

„Din discuțiile purtate cu fetele care erau la Mârț a reieșit că acestea întrețineau relații sexuale contra cost cu numiții Stoica (procuror), Crudiu Sorin, Marian Valon, Gherghe Constantin (primarul)”, se arată în referatul procurorilor.

Adolescentele care întrețineau relații sexuale cu aceștia primeau sume de bani cuprinse între 50 și și 500 de lei.

În referatul procurorilor au fost atașate și declarații ale unor fete minore care au spus că prin intermediul lui Ovidiu Dănuț Mârț au cunoscut un alt bărbat pe nume Luigi (n.r. – Tămaș Laurențiu Ionuț), acesta căutându-i clienți din rândul unor „italieni”, pentru serviciile sexuale prestate primind bani atât adolescenta, cât și bărbatul numit Luigi de la Herculane.

Potrivit documentului citat, la data de 19 martie 2014, Mârț poartă o discuție telefonică cu Eugen, un alt membru al grupului, referitoare la vârsta unor fete ce întrețineau relații sexuale înlesnite de ei:

„Mârț Ovidiu Dănuț: Are exact 14 ani în cap
Eugen: Îhî?
Mârț Ovidiu Dănuț: Dacă o vezi cum arată, mori. Lucrează de doi ani”.

„Așadar, liderul grupului știa că are o fată de 14 ani, pe care o determina sau înlesnea practicarea prostituției de la vârsta de 12 ani”, mai arată procurorii.

Totodată, anchetatorii arată că Ovidiu Dănuț Mârț se ocupa și de obținerea unor scutiri de la școală pentru elevele care practicau prostituția în timpul cursurilor.

Procurorii mai arată că multe dintre întâlnirile între tinere și clienți aveau loc la domiciliul lui Dan Mârț.

Astfel, se arată în referatul procurorilor, o altă minoră audiată în dosar a declarat la audieri că a întreținut relații sexuale cu Eugen atât la locuința acestuia, cât și la domiciliul lui Ovidiu Mârț. „Știa că sunt minoră și am practicat cu el sex oral și normal”, a declarat tânăra la audieri.

Conform aceluiași document, o altă minoră audiată în dosar le-a declarat anchetatorilor că pe „Luigi de la Herculane (n.r. – Tămaș Laurențiu Ionuț) l-a cunoscut prin Dănuț Ovidiu Mârț, aceștia fiind prieteni. „Acesta îmi găsea clienți, în special italieni, și pentru acest lucru primea și el bani de la italieni. Luigi, pentru că nu mi-a găsit client odată m-a luat la el acasă și m-a obligat să-i fac sex oral în schimbul a 200 de lei. Când a venit Ancuța să mă ia, Luigi a ieșit cu un cuțit deoarece îi era frică ca aceasta să nu aibă spray paralizant”, a declarat minora la audieri.

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, neagă că ar fi întreținut relații sexuale cu tinerele racolate de bărbații acuzați de proxenetism.

„Adevărul nu este ăsta, o să vedeți. Vorbe, povești total neadevărate”, a spus Constantin Gherghe.

Întrebat de jurnaliști cine ar avea interesul să îl implice în dosarul de proxenetism, edilul a ridicat din umeri și a plecat.

Dănuț Ovidiu Mârț, considerat liderul grupării de proxenetism ale cărei victime erau eleve racolate de la licee din Drobeta Turnu Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistrații Curții de Apel Craiova.

Conform unor surse judiciare, Dănuț Ovidiu Mârț, om de afaceri din Drobeta Turnu Severin, le racola pe unele dintre fete din apropierea liceelor, majoritatea fiind eleve cu posibilități materiale reduse, și le ducea apoi la locuința sa, după care le plasa unor clienți cu posibilități financiare.

În cazul celorlalți doi bărbați reținuți de procurori în acest dosar, respectiv Emil Giget, din Drobeta Turnu Severin, și Laurențiu Tămaș, proprietar al unei pensiuni din Băile Herculane, instanța a dispus plasarea în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cei trei bărbați, considerați de către anchetatorii coordonatorii rețelei de proxenetism destructurate de ofițerii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au fost audiați, miercuri seară, fiind reținuți pentru 24 de ore.

De la locuințele suspecților au fost ridicate, înaintea audierilor, mai multe calculatoare în care aceștia aveau fotografii cu tinerele pe care le exploatau.

Potrivit unor surse judiciare, 25 de tinere, unele minore, au fost plasate unor reprezentanți ai administrației locale din Drobeta Turnu Severin, unor avocați și unor polițiști din județul Mehedinți. Aceleași surse au arătat că un primar din Mehedinți ar fi oferit suma de 1.000 de lei unei minore care i-a fost plasată și care, îmbrăcată în costum de crăciuniță, ar fi dansat lasciv în fața acestuia, fără să întrețină însă raporturi sexuale cu edilul.

Sursele citate au mai arătat că, de-a lungul timpului, pe contul său de Facebook unul dintre suspecți le prezenta pe unele dintre fete prietenilor săi, mulți dintre ei clienți fideli ai rețelei.

Rețeaua a fost monitorizată din anul 2013, atât cu tehnică de supraveghere internă, cât și externă.