Primarul din Râmnicu Vâlcea a fost ARESTAT. Cum a cerut Emilian Frâncu șpagă 10% dintr-un contract public de 200.000 euro
Primarul PNL din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost arestat preventiv vineri de judecătorii Tribunalului București, după ce a fost acuzat de procurorii DNA de luare de mită.
Potrivit referatului procurorilor, Frâncu a cerut mită 10% dintr-un contract al primăriei în valoare de 200.000 euro. Potrivit surselor gândul, mita a fost solicitată de Frâncu într-un hotel din Bururești, unde primarul PNL a scris pe o foaie procentul pe care dorește să-l primească. Șpaga urma să fie mascată printr-un contract de sponsorizare cu o televiziune locală.
La începutul anului 2013, primăria Râmnicu Vâlcea a încredințat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 euro, având ca obiect lucrări de amenajare a unor spații publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Este vorba de contractul „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din Râmnicu Vâlcea”, ce avea ca obiect amenajarea unei piețe publice, a unei parcări subterane și un pasaj pietonal. Acest contract a fost acordat biroului individual de arhitectură al lui Sorin Dragoș Popescu, care l-a și denunțat pe primarul Fârncu.
Potrivit surselor gândul, anterior semnării contractului, primarul i-ar fi spus arhitectului că, în realitate, contractul valorează 180.000 euro, dar că va majora prețul la 200.000 și că 10% din valoare trebuie să îi revină lui.
Filmul negocierilor
Pe 22 aprilie, Emilian Frâncu și arhitectul Sorin Dragoș Popescu s-au întâlnit la restaurantul Hotelului Ibis de lângă gara de Nord. Acestă întâlnire a fost interceptată de anchetatori. În cadrul discuției, Emilian Frâncu i-a explicat arhitectului că trebuie să îi remită procentul de 10% din contractul cu primăria.
„În contextul pretinderii foloaselor, inculpatul a prezentat denuntătorului o coala A4 ce avea deja consemnate mențiuni olografe în care se făcea referire la obligația biroului de arhitectură de plata a unui procent de 10 la sută din suma de 200 de mii de euro ce trebuia să o primeasca pentru lucrările efectuate și predate”, se menționează în referatul procurorilor.
După ce i-a transmis indicațiile cu solicitarea de șpagă, Frâncu a distrus coala de hârtie.
Proiectul realizat de biroul de arhitectură era deja finalizat și predat, iar Primăria virase suma de 60.000 euro din contract. Restul de bani, adică 140.000 euro, urma să fie remis în două transe. Potrivit anchetatorilor, Emilian Frâncu a condiționat plata celor 140.000 de euro de plata șpăgii către el. Astfel, pentru a doua tranșă de de bani din contract, primarul a cerut o mită de 50.000 lei, care urma să fie remisă în cursul acestei săptămâni. Pentru ultima tranșă de bani, primarul a cerut 40.000 lei.
Primarul Frâncu nu a primit direct banii, șpaga a fost dismimulată într-un contract de sponsorizare pentru postul Vâlcea 1 TV, post de televiziune fondat de edil și la care a deținut și acțiuni. Cei 20.000 euro urmau să fie transmiși postului TV sub formă de sposorizare pentru festivalul „Zilele municipiului Râmnicu Vâlcea”.
Momentul flagrantului
Pe 24 aprilie, Frâncu i-a transmis arhitectului că trebuie să predea banii directoarei postului de televiziune, Aurora Constatinov, și că urmează să semneze cu ea un contract de sposorizare. A doua zi, pe 25 aprilie, la ora 10:00, arhitectul a mers la postul de televiziune, unde a remis suma de 50.000 lei. Procurorii DNA au constat flagrantul. Potrivit anchetatorilor directoarea Vâlcea 1 Tv a explicat că fost sunată de primarul Frâncu care i-a spus că urmează să primească o sumă de bani. Directoarea postului de televiziune a recunoscut că banii erau pentru Emilian Frâncu.
Averea primarului
Potrivit declarației de avere depuse la preluarea mandatului, Emilian Frâncu are 3,8 hectare de de teren agricol și 0,8 hectare de pădure moștenite în județul Alba și 600 de metri pătrați în Râmnicu Vâlcea, deținuți împreună cu soția.
De asemenea, are două apartamente și o casă în Râmnicu Vâlcea. Un apartament de patru camere este moștenit din 1998, iar un altul, de cinci camere și 110 metri pătrați, este achiziționat din 2003. Casa are 230 de metri pătrați și a fost finalizată în 2011, fiind deținută împreună cu soția.
Emilian Frâncu are și un autoturism Ford Focus Break din 2006, cumpărat în leasing. El mai declară obiecte de artă și de cult în valoare de 20.000 de lei, dobândite în perioada 1960-2008, o colecție filatelică și de carte rară evaluată la 36.000 de lei și bijuterii în valoare de 16.000 de lei. Frâncu mai declara că a înstrăinat, în 2011, 499330 de titluri de reconversie ANRP la valoarea totală nominală 289162.
De asemenea, la momentul completării declarației, el menționa și un împrumut în valoare de 43.000 de lei către Băjău Marin, dar și datorii de 49.680 de lei, 42.5000 de euro la Banca Transilvania și de 320.000 de lei la Libra Bank.
În declarația de interese, Emilian Frâncu menționează faptul că este asociat fondator la Fundația Vâlcea 1, membru fondator al Fundației „Colegiul Național Afaceri Interne”, care este de utilitate publică și președintele Asociației Filateliștilor Vâlcea.
În perioada 1992 – 1993, Frâncu a fost membru al Alianței Civice, iar între 1993 și 1998, a fost președinte al Alianței Civice Vâlcea. Ulterior, din 1998 până în 2001 a fost vicepreședinte PNL Vâlcea, în urma fuziunii dintre cele două formațiuni.
Din 2001 și până în 2009, a fost președinte al PNL Vâlcea și membru în Delegația Permanentă și CRN din PNL. Din 2007, a fost membru în Biroul Politic Central al PNL. El are la acest capitol și o observație: „În 1987 am fost primit în PCR, la DPTc Vâlcea, fără a avea vreo funcție de conducere”.
În aprilie 2009, Frâncu a preluat interimar conducerea PNL Râmnicu Vâlcea, după ce biroul municipal de conducere a demisionat în bloc, din cauza rezultatului slab obținut la alegerile parțiale pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, organizate după arestarea fostului primar Mircia Gutău.
În august 2010, au fost organizate alegeri la PNL Râmnicu Vâlcea, iar Emilian Frâncu a fost reconfirmat în funcția de președinte al filialei, pe care o deține și în prezent.
Frâncu a fost ales primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în iunie 2012.
Sâmbătă vor fi organizate alegeri în PNL Râmnicu Vâlcea, iar singurul care și-a depus candidatura până acum este Emilian Frâncu.